(VIDEO) Cetățean străin, reținut pentru comiterea mai multor furturi în Chișinău
Poliția capitalei a reținut un bărbat de 39 de ani, cetățean străin, membru al unui grup infracțional, suspectat de comiterea unui şir de furturi din locuințe și automobile în sectorul Rîșcani.
Polițiștii au stabilit că bărbatul, în perioada lunilor iunie-septembrie, împreună cu alți trei complici, au săvârșit cel puțin 9 furturi.
Aceștia au pătruns în locuinţe și mașini, pe timp de noapte, prin forţarea geamurilor, de unde au sustras sume de bani, bijuterii din aur şi alte lucruri de preţ.
Prejudiciul cauzat victimelor a fost estimat la 400 000 de lei.
În urma acțiunilor polițiștilor și procurorilor, unul dintre suspecți a fost reținut, iar ceilalți 3 au fost anunțați în căutare internațională. La domiciliul bărbatului au fost depistate o parte din bunurile sustrase, care au fost ridicate și returnate victimelor.
La moment acesta se află în arest, iar conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune, riscă închisoare de până la 6 ani.
Un șofer a ajuns cu mașina într-un pilon, la Glodeni
Un bărbat din raionul Glodeni a ajuns cu automobilul într-un pilon de pe marginea carosabilului, în noaptea de 7 septembrie. Accidentul s-a produs în jurul orei 23.47.
(AUDIO) „Spion” din Azerbaidjan, al serviciilor speciale ale Federației Ruse, reținut de IGP
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție Chișinău, cu suportul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” şi în comun cu procurorii PCCOCS, anunțǎ reținerea unui bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse.
Lingouri din aur, depistate în bagajele unor pasageri la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău
Polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat două cazuri de transportare nedeclarată a lingourilor din metale prețioase, depistate în Aeroportul Internațional Chișinău.