Percheziții CNA // O avocată ar fi cerut mite între 20 000 și 50 000 de euro
Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii municipiului Chișinău au desfășurat astăzi acțiuni de urmărire penală într-un dosar de trafic de influență, în care este vizată o avocată.
Potrivit materialelor cauzei, acesta ar fi susținut că are influență asupra unor persoane cu funcții de demnitate publică, aflate în proces de identificare, și ar fi pretins de la mai mulți învinuiți într-o cauză penală sume de bani cuprinse între 20 000 și 50 000 de euro.
În schimbul mijloacelor financiare, avocata ar fi promis influențarea schimbării măsurilor preventive aplicate acestora.
În cadrul acțiunilor procesual-penale întreprinse, ofițerii CNA au efectuat percheziții și alte măsuri speciale de investigație în vederea documentării faptelor investigate și acumulării probatoriului relevant pe caz.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. La moment, avocata este cercetată în stare de libertate.
Schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede din străinătate. CNA și PA efectuează circa 20 de percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează circa 20 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani prin intermediul activelor virtuale, fiind vizate 16 persoane.
(VIDEO) 12 kg de droguri și doi ucraineni reținuți în urma unei operațiuni a Poliției Capitalei
Poliția Capitalei a ridicat aproximativ 12 kg de droguri, în urma unei operațiuni ample desfășurate pentru contracararea traficului și distribuirii ilegale de substanțe stupefiante și psihotrope.
(VIDEO) Trei persoane, trimise în judecată pentru vânzări fictive de tractoare și mașini. Prejudiciul se apropie de 6 milioane de lei
Trei persoane cu vârste de 26, 37 și 49 de ani au fost trimise în judecată de procurorii PCCOCS, fiind învinuite într-un dosar de escrocherie privind vânzarea fictivă a tractoarelor și automobilelor la prețuri atractive. Prejudiciul total cauzat victimelor se ridică la aproape 6 milioane de lei.