Lidera de la Călărași a ex-partidului Șor, trimisă pe banca acuzaților
Președinta oficiului teritorial Călărași al fostului partid „Şor” a fost trimisă în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii politice. Potrivit procurorilor, învinuita a acceptat prin complicitate finanțarea partidului din surse ilicite, în valoare de 468 de mii de lei.
Cauza penală a fost disjunsă în 2024 din cauza de bază pornită în anul 2022, în care investigațiile continuă, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, învinuita, în perioada iulie-octombrie 2022, activând în calitate de președintă a organizației teritoriale Călărași, ar fi coordonat activitățile organizației, știind că partidul era finanțat de un grup criminal organizat.
Banii acceptați au fost folosiți pentru a promova interesele politice ale partidului și pentru a obține puterea în stat prin mijloace ilegale, se arată în comunicatul acuzatorilor de stat.
Învinuita nu și-a recunoscut vina.
Cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.
În cadrul urmăririi penale, pentru a garanta executarea pedepsei amenzii și a eventualei confiscări speciale, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor învinuitei în valoare de aproximativ 200 000 de lei.
Anterior, alți 15 președinți de organizații teritoriale ale partidului Șor au fost trimiși în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii.
(VIDEO) Renato Usatîi cere explicații de la SIS după investigația privind directorul MoldATSA: „Problema nu mai este doar despre Vangheli, ci despre cine l-a acoperit”
Orice neconcordanțe din CV-ul șefului MoldATSA trebuie să fie depistate în cadrul verificărilor efectuate de Serviciul de Informații și Securitate (SIS). Declarația a fost făcută de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, după ce Ziarul de Gardă a publicat o investigație în care se spune că directorul întreprinderii de stat MoldATSA, Dumitru Vangheli, a falsificat unele informații din CV.
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, despre integrarea europeană: „Este timpul ca autoritățile să pună punct sloganelor și să livreze rezultate”
Deschiderea negocierilor pe clusterul I „Valori fundamentale” de către cele 27 de state membre ale Uniunii Europene reprezintă un vot de încredere pentru Republica Moldova, care obligă autoritățile să treacă de la discursul electoral la acțiuni concrete. Declarația a fost făcută de deputatul fracțiunii Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități.
(Video) Alexandr Berlinschii, despre creșterea vârstei de pensionare a militarilor și funcționarilor publici cu statut special
Guvernul spune că urmează modelul european, dar în Europa nu există doar vârste mai mari de pensionare, ci și salarii mai mari.