Un cuplu indonezian a fost pedepsit cu 140 de lovituri de nuia pentru relaţii sexuale şi consum de alcool. Femeia a leşinat
O femeie şi un bărbat acuzaţi de relaţii sexuale în afara căsătoriei şi consum de alcool au fost supuşi uneia dintre cele mai severe pedepse de când provincia indoneziană Aceh a adoptat legea sharia, relatează BBC şi The Guardian.
Cuplul a fost lovit pe spate cu o nuia din ratan într-un parc public, în faţa a zeci de oameni. În total, cei doi au primit 140 de lovituri: câte 100 pentru relaţii sexuale în afara căsătoriei şi 40 pentru consumul de alcool. Tânăra, care are 21 de ani, a leşinat după ce a îndurat pedeapsa. Potrivit autorităţilor, ea a primit un număr record de lovituri în cadrul unei sesiuni publice de pedepsire.
Trei femei din poliţia sharia au lovit-o pe rând cu un băţ din ratan, în timp ce ea plângea. Apoi, au scos-o de pe scenă şi au dus-o la ambulanţă.
Relaţiile sexuale într-un cuplu necăsătorit sunt strict interzise în Aceh, singurul loc din Indonezia - cea mai mare ţară cu majoritate musulmană din lume - care impune legea sharia. Aceh a primit autonomie specială în 2001.
Cuplul s-a numărat printre cele şase persoane pedepsite prin lovire pentru încălcarea codului islamic, inclusiv un agent al poliţiei Sharia şi partenera sa, care au fost prinşi în imediata apropiere, într-un loc privat. El a fost surprins singur cu ea în casa ei, a declarat Muhammad Rizal, şeful poliţiei islamice din Aceh, pentru BBC Indonesia, adăugând că ofiţerul va fi concediat. Cuplul respectiv a primit câte 23 de lovituri fiecare. „Aşa cum am promis, nu facem excepţii, mai ales pentru propriii noştri membri. Acest lucru ne pătează cu siguranţă reputaţia”, a declarat oficialul poliţiei speciale însărcinate cu aplicarea legii islamice.
Bătaia cu nuiaua este aplicată în Aceh pentru a pedepsi o serie de infracţiuni, inclusiv jocurile de noroc, consumul de alcool, relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex şi relaţiile sexuale în afara căsătoriei. În 2025, doi bărbaţi au fost biciuiţi public de câte 76 de ori fiecare, după ce au fost găsiţi vinovaţi că au întreţinut relaţii sexuale de către tribunalul sharia.
Această practică atrage de mult timp critici din partea grupurilor pentru drepturile omului, care o consideră crudă. Bătaia cu bastonul nu este reglementată corespunzător, spune Azharul Husna, coordonatorul din Aceh al grupului indonezian pentru drepturile omului Kontras, adăugând că regulile pentru astfel de pedepse ar trebui „îmbunătăţite” pentru a sprijini persoanele după ce au fost bătute cu beţe din ratan.
Sursa: news.ro
Iranul cere SUA să accepte un acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz în șapte zile. Negocierile dintre Washington și Teheran sunt în impas
Iranul a cerut duminică Statelor Unite să accepte propunerea sa privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol şi gaze naturale, afirmând că oferta prezentată Washingtonului în septembrie rămâne valabilă, transmite Reuters.
Putin propune un summit cu Trump și Xi Jinping pentru a negocia pacea în Ucraina. Zelenski nu figurează printre participanți
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus organizarea, luna viitoare, a unui summit cu preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderul chinez Xi Jinping, pentru a negocia o soluţie la conflictul din Ucraina, care durează de patru ani, şi care ar favoriza Moscova, relatează Wall Street Journal, citând surse familiarizate cu discuţiile.
(VIDEO) Violențe de amploare în Franța: aproape 2.400 de persoane arestate și 1.000 de polițiști răniți. Guvernul ia în calcul restricții de circulație
Franța traversează o perioadă de tensiuni sociale majore, după ce protestele împotriva costului ridicat al vieții au degenerat în violențe în mai multe orașe. Aproape 2.400 de persoane au fost arestate, circa 1.000 de polițiști și jandarmi au fost răniți, iar aproximativ 2.000 de magazine au fost devastate sau jefuite.