Voronin: PCRM va avea propria fracțiune în Parlament
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), care face parte din Blocul Patriotic, ar urma să părăsească blocul și să formeze propria formațiune în Parlament. Declarația a fost făcută pentru presa rusă de către Vladimir Voronin.
„Partidul Comuniștilor este pentru continuarea colaborării dintre partidele din bloc, dar nu în cadrul blocului. Va fi elaborată o nouă concepție de cooperare între aceste patru formațiuni, însă nu sub forma unei alianțe formale. Vom crea fracțiunea Partidului Comuniștilor, care se va ocupa de activitatea parlamentară și nu numai, pentru că trebuie să lucrăm cu alegătorii și după alegeri”, declarase Vladimir Voronin, scrie NordInfo.MD.
După ce presa a scris despre o posibilă plecare, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), care la fel face parte din bloc, a venit cu o reacție referitor la declarația liderului comuniștilor despre formarea unei fracțiuni parlamentare separate.
„PSRM se află în proces de contestare a rezultatelor alegerilor parlamentare în instanțele de judecată și ulterior în cadrul ședinței CC. Decizia despre formarea fracțiunilor parlamentare, conform regulamentului Parlamentului, va fi luată și anunțată la prima ședință a Parlamentului ales, în caz dacă alegerile vor fi validate de CC”, se arată în nota formațiunii.
Menționăm că din cele 26 de mandate care au revenit Blocului „Patriotic”, în urma scrutinului electoral, opt vor fi atribuite reprezentanților PCRM.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.