Polițiștii moldoveni, instruiți de experții companiei „Maltego”, cum să se folosească de soft-uri pentru analiza datelor din surse deschise
La inițiativa Inspectoratului General al Poliției este continuat proiectul dedicat organizării sesiunilor de instruire privind utilizarea softurilor specializate în investigarea cazurilor complexe de criminalitate transnațională organizată, traficului de persoane și infracțiunilor economice.
Astfel, pe parcursul a trei zile, 20 de ofițeri de investigație ai IGP au participat la un curs intensiv despre utilizarea soluției informatice „Maltego”, un instrument esențial în analiza datelor din surse deschise. Sesiunile au fost susținute de experții companiei “Maltego” cu vastă experiență în analiza datelor și investigarea infracțiunilor.
Instruirea a fost organizată cu sprijinul Comisiei Europene, prin Serviciul Instrumente de Politică Externă, în colaborare cu autoritățile germane. Datorită suportului continuu al partenerilor, ofițerii de investigație au beneficiat de pachete de licențe pentru analiza datelor „Maltego”, precum și de licențe pentru analiza tranzacțiilor financiare „Chainalysis”, învățând să le aplice în activitățile lor cotidiene.
Inspectoratul General al Poliției desfășoară constant sesiuni de instruire în vederea asigurării continuității dezvoltării profesionale a polițiștilor, dar și modernizarea subdiviziunilor IGP prin digitalizare.
Poliția de Frontieră a instruit 22 de specialiști în analiza datelor despre pasageri și evaluarea riscurilor
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a organizat, în perioada 7–10 septembrie 2026, un curs interinstituțional destinat consolidării capacităților de analiză a informațiilor despre pasageri și îmbunătățirii cooperării dintre autoritățile naționale.
Gazul cumpărat pentru Moldova s-a scumpit cu peste 15% într-o singură lună
Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.
Militarii moldoveni participă la exercițiul „Strong Griffin 2026” din Lituania
Un grup de militari ai Armatei Naționale participă, în perioada 3–14 septembrie, la exercițiul multinațional „Strong Griffin 2026”, desfășurat în Republica Lituania.