Atelier de instruire privind protecția și siguranța copiilor în mediul online
Consolidarea capacității autorităților locale de a asigura un mediu educațional digital sigur în toate școlile din republică a fost subiectul principal al unui atelier de formare desfășurat în perioada 29 iulie – 1 august, cu genericul „Standardele pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online.
Cum construim o cultură a siguranței online în comunitate”. Atelierul a reunit specialiști din cadrul organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, responsabili de monitorizarea și implementarea standardelor de protecție și siguranță a copiilor în mediul online.
„Acest atelier reprezintă un pas important în demersul nostru de a crea o cultură sustenabilă a siguranței online în școlile din Moldova. Fiecare specialist prezent va deveni un ambasador al protecției copilului în mediul digital”, a menționat Angela Prisăcaru, șef adjunct al Direcției generale politici în învățământul general din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
Pe parcursul evenimentului, participanții au lucrat în echipe, analizând studii de caz și elaborând planuri concrete de acțiune, care urmează să fie implementate în fiecare raion. Totodată, aceștia au fost familiarizați cu domeniile-cheie ale standardelor: management, capacitate instituțională, și curriculum/proces educațional.
Activitățile au inclus exerciții de autoevaluare instituțională și evaluare externă realizată de Direcțiile Educație, utilizând grila unică de monitorizare. De asemenea, au fost prezentate instrumente practice precum grile de evaluare, chestionare rapide și liste de verificare, cu scopul de a sprijini integrarea rezultatelor în planurile anuale de activitate ale instituțiilor de învățământ.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Centrul Internațional „La Strada”.
368 de copii din Chișinău se află în grija tutorilor și curatorilor. Care sector are cei mai mulți
La 1 septembrie 2026, în evidența Serviciului de tutelă/curatelă din municipiul Chișinău se aflau 368 de copii. Datele au fost prezentate de Primăria Chișinău.
Control pe șantierele Capitalei: 9 muncitori străini, depistați fără acte. Doi vor fi expulzați
Nouă cetățeni străini au fost depistați muncind fără actele necesare în urma unor verificări desfășurate marți, 8 septembrie, pe două șantiere de construcții din municipiul Chișinău. Șapte dintre aceștia urmează să fie returnați din Republica Moldova, iar alți doi – expulzați.
Escrocherii telefonice de sute de mii de lei: Un tânăr din Bălți a transferat 189.000 de lei unor falși reprezentanți ai statului
Două cazuri de escrocherie telefonică, soldate cu un prejudiciu total de 331.000 de lei, au fost raportate Poliției în ultimele 24 de ore. Infracțiunile ar fi fost comise anterior, însă victimele au sesizat oamenii legii abia acum.