(VIDEO) O tânără din India, studentă în Moldova, a fost expulzată din țară: Solicitarea, venită de la Universitatea pe care o frecventa
O tânără din India, care își făcea studiile în Republica Moldova, a fost escortată la Aeroport de către reprezentanții Centrului de Plasament Temporar al Străinilor al IGM, pentru a părăsi țara. O solicitare în acest sens a venit de la instituția de învățământ pe care aceasta o frecventa.
„Ieri, la 18 ianuarie 2026, grupul de escortă al Centrului de Plasament Temporar al Străinilor al IGM, a realizat îndepărtarea sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova a unei cetățene străine, originară din India.
Măsura a fost dispusă ca urmare a revocării dreptului de ședere în scop de studii, la solicitarea instituției de învățământ la care aceasta era studentă. Persoana în cauză are 23 de ani și nu mai întrunea condițiile legale de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.
Inspectoratul General pentru Migrație va continua să întreprindă acțiuni ferme și consecvente pentru asigurarea respectării regimului de ședere al străinilor, în conformitate cu legislația națională în vigoare”, comunică Inspectoratul General pentru Migrație al MAI.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.