(VIDEO) Ministrul Educației: Din veniturile Loteriei Naționale vor fi finanțate terenuri și săli de sport în școli

Aproximativ 70 de milioane de lei vor fi alocate în acest an pentru dezvoltarea infrastructurii sportive din școli. Banii provin din veniturile asigurate statului de Loteria Națională a Moldovei (LNM). Anunțul a fost făcut de către deputatul Maxim Potîrniche, în timpul dezbaterilor pentru votarea noului Executiv.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 23 iulie 2026, 19:22
Dan Perciun

Parlamentarul, care e fost fotbalist de performanță, a cerut Guvernului să mențină ritmul de investiții pentru sport, planificat în 2026 și pentru următorii ani, scrie realitatea.md.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a confirmat volumul planificat de investiții.

”Mă bucur că am găsit împreună cu Ministerul Finanțelor acea soluție de a transfera o parte din veniturile de la Loteria Națională în direcția infrastructurii sportive și culturale. A fost o polemică care a durat ceva timp, dar într-un final avem acest angajament comun și inclusiv în acest an deja planificăm să investim în jude de 70 de milioane de lei pentru școlile sportive”, a spus ministrul.

Mai mult, Perciun a precizat că, dacă formula actuală de repartizare a veniturilor de la Loteria Națională va fi menținută, fluxul financiar va crește de câteva ori.

”Dacă ne ținem de angajamentul de a vărsa o parte din profitul de la Loteria Națională în infrastructură sportivă și culturală, asta va fi o mare victorie și va asigura 200-270 de milioane de lei în următorii 3-4 ani”, a precizat demnitarul.

Amintim că, potrivit unei hotărât a Parlamentului din 2025, profitul companiei de stat Loteria Națională a Moldovei poate fi împărțit după cum urmează: 60% pentru dezvoltarea sportului, 20% – pentru cultură și 20% pentru cinematografie.

Potrivit Agenției Proprietății Publice, în 2024, LNM a transferat statului dividende în sumă de 138,29 milioane de lei, iar pentru 2025 – 194,7 milioane de lei.

Republica Moldova ar putea cumpăra gaze mai ieftine din Ucraina. Chișinăul negociază prețul și cantitățile

Republica Moldova ar putea cumpăra gaz din Ucraina, la un preț mai avantajos decât cel de pe bursă. Chișinăul negociază deja cu autoritățile de la Kiev, care au ridicat recent interdicția de export. Ucraina dispune în prezent de un surplus de aproape cinci miliarde de metri cubi de gaze. Guvernul nu precizează deocamdată ce cantități ar putea cumpăra și la ce preț, dar mizează pe o ofertă mai bună decât cea de pe piețele internaționale.

Yandex Go este pregătită să coopereze cu autoritățile din R. Moldova: datele utilizatorilor sunt prelucrate pe servere din UE

Reprezentanții companiei Yandex Go declară că sunt deschiși spre dialog cu autoritățile Republicii Moldova și confirmă că datele cu caracter personal ale utilizatorilor serviciului sunt prelucrate pe servere aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Compania a venit cu aceste precizări în contextul deciziei autorităților de a iniția o evaluare aprofundată a activității platformei.