Ministerul Energiei: Deconectările de curent vor fi făcute în ultimă instanță
Deconectările de energie electrică vor fi făcute în ultimă instanță, atunci când sistemul energetic nu va mai avea capacitatea să asigure consumul. O spune secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan. Funcționarul dă asigurări că statul are mai multe instrumente pentru ca cetățenii să nu rămână fără lumină, transmite IPN.
„Noi, ca să acoperim consumul, avem posibilitate să mobilizăm, să creștem producerea la CET-uri și pentru asta a fost luată o altă decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale. Putem crește capacitatea de generare la CET-uri cu 50-60 de MW. Asta este substanțial”, a declarat Constantin Borosan într-un interviu pentru Teleradio-Moldova.
Secretarul de stat a făcut trimitere și la măsura de interzicere a exportului de regenerabile. „Aceste capacități sunt variabile, depind de condițiile climaterice, dar, în anumite ore, 150-200 de MW se produc, iar aceasta este un aport semnificativ. De asemenea, importurile de pe bursă, conectarea liniei de 110 kV, ajutor de avarie, fluxuri neintenționate, - toate acestea sunt instrumente menite să acopere consumul”, explică Borosan.
Totodată, secretarul de stat a îndemnat cetățenii să economisească energia electrică, subliniind că acest lucru ar putea ajuta la depășirea crizei.
„Acum, un efort mic se cere din partea noastră și mulțumim tuturor care îl fac, iar noi deja observăm că este un rezultat pozitiv. Vârfurile de sarcini nu mai sunt ascuțite, așa cum au fost anterior – dimineața și seara foarte ascuțit. Beneficiul este că nu trebuie să apelăm la ajutor de avarie pentru aceste ore de vârf, care este foarte scump și este presiune și pe rețea, și presiune pe preț”, a precizat secretarul de stat.
Începând cu data de 1 ianuarie, Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES) nu va mai furniza energie electrică malului drept al Nistrului. Contractul de achiziție a energiei nu a fost prelungit, MGRES precizând că nu are garanție că va fi furnizat gaz către regiunea transnistreană. Totodată, SA „Energocom” a precizat că are încheiate contracte cu partenerii din România și Bulgaria, precum și cu toți producătorii de energie din țară. De asemenea, compania ar urma să recurgă la bursa de energie OPCOM, pentru a completa necesarul de consum.
(VIDEO) 5.600 de țigarete, ascunse într-un autocar cu destinația Marea Britanie, depistate la Vama Cahul
Ofițerii Serviciului Vamal au depistat 5.600 de țigarete nedeclarate, ascunse într-un autocar care urma să ajungă în Marea Britanie. Cazul a fost documentat la postul vamal Cahul.
Poliția de Frontieră și-a desemnat cei mai buni angajați în cadrul concursului „Cel mai bun în profesie”
Poliția de Frontieră a desfășurat, în perioada 9–10 septembrie 2026, etapa finală a concursului profesional „Cel mai bun în profesie”, ediția 2026. Competiția a fost găzduită de Direcția regională Vest.
Moldova își retrage temporar angajații de la trei puncte de control comun aflate pe teritoriul Ucrainei
Autoritățile Republicii Moldova vor modifica temporar modul de desfășurare a controalelor în trei puncte de trecere de la frontiera moldo-ucraineană, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile aeriene rusești asupra Ucrainei.