(VIDEO) Tânăr prins cu mașina burdușită cu țigări, la Ungheni
Un conațional în vârstă de 26 de ani, aflat la volanul unui automobil de model „Ford Probe”, s-a prezentat pe direcția de ieșire din țară a postului vamal Sculeni, declarând că nu transportă bunuri pasibile declarării.
Acționând în baza indicatorilor analizei de risc și a informațiilor operative, funcționarii vamali, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au dispus efectuarea controlului detaliat al mijlocului de transport.
În rezultatul deșurubării elementelor din zona aripii drepte din față, într-un spațiu special amenajat, au fost depistate ascunse și nedeclarate 358 de pachete de țigări cu timbru de acciz al Republicii Moldova.
Țigările și mijlocul de transport au fost ridicate conform procedurilor legale, iar cazul este investigat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.