Doi moldoveni prinși de polițiștii de frontieră români cu un BMW și un Range Rover, ambele fiind furate din UE
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor două autoturisme care figurau în bazele de date ca fiind furate din Belgia, respectiv din Italia.
În data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 12.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 52 de ani, care transporta, cu ajutorul unei platforme, un autoturism an fabricație 2018.
„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului transportat, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Belgia, în urmă cu o zi. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a fost împuternicit de către un cetățean din Republica Moldova, proprietarul autoturismului, să-l transporte din Belgia în Republica Moldova și că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră a României.
În același punct de trecere a frontierei, câteva ore mai târziu, s-a prezentat pentru a tranzita frontiera, un alt bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 38 de ani, care conducea un autoturism fabricat în 2017.
Și de această dată colegii noștri au avut suspiciuni privind situația juridică a mijlocului de transport și au efectuat un control amănunțit, constatând astfel că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia.
„Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul în luna decembrie a anului trecut, pe numele soției, de la o persoană fizică, cetățean al Republicii Moldova, pe care a cunoscut-o prin intermediul unui site de vânzări auto din Republica Moldova. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu”, se arată în același comunicat.
În ambele cauze, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismele au fost reținute în vederea continuării cercetărilor.
UPDATE // (FOTO) Mașină întoarsă „cu roțile spre cer”, în urma unui accident pe o stradă din Chișinău. Șoferul transportat la spital
UPDATE // Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru PulsMedia că în accident au fost implicate două automobile de mărcile Ford și Toyota.
IGPF: 363 de pachete de țigări, descoperite în Punctul de trecere a frontierei „Costești”, într-un microbuz ce se deplasa în Germania
În punctul de trecere a frontierei „Costești”, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un mijloc de transport de model “Mercedes-Benz Sprinter”, care se deplasa spre Germania.
NO COMMENT (AUDIO) „Radu, bună”. Înregistrări CNA din dosarul insului din Ungheni care mituia vameșii Postului Vamal Sculeni
CNA a publicat înregistrări audio din dosarul bărbatului din Ungheni reținut într-un dosar de trafic de influență. Bărbatul este bănuit de pretinderea sistematică a diferitor sume de bani în schimbul influențării unor angajați vamali în vederea introducerii ilegale a unor autoturisme din Uniunea Europeană în Republica Moldova.
Comentarii facebook