Nichforciuc: „Respect Moldova” vine cu experiență și competență, nu cu improvizații și amatorism
Partidul „Respect Moldova” are o echipă și o listă de candidați pentru funcția de deputat la scrutinul din toamnă alcătuită din profesioniști cu experiență solidă, capabili să ofere soluții reale pentru Republica Moldova. Declarația a fost făcută de vicepreședintele pentru Dezvoltare Strategică al formațiunii, Eugeniu Nichiforciuc, în cadrul emisiunii „Gonța Media”.
„Lista de candidați a partidului pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie este alcătuită din oameni care și-au demonstrat profesionalismul în domenii esențiale pentru dezvoltarea țării. Ei nu sunt teoreticieni, ci persoane care au obținut rezultate concrete și care pot aduce echilibru și reforme acolo unde societatea le așteaptă de ani de zile”, a subliniat Nichiforciuc.
Acesta a amintit că liderul formațiunii, Marian Lupu, împreună cu vicepreședinții „Respect Moldova”, are o experiență politică și administrativă de necomparat cu cea a actualilor guvernanți.
„Victor Micu, judecător de carieră și fost președinte al CSM, cunoaște din interior problemele justiției și știe cum să aducă echilibru și reformă reală. În educație, Lilia Pogolșa și-a dedicat întreaga activitate acestui domeniu, conducând instituții importante, inclusiv Ministerul Educației, promovând reforme și instituind moratoriul asupra închiderii școlilor – o diferență clară de viziune față de actuala conducere. Radu Burduja, militar de carieră, fost secretar general de stat al Ministerului Apărării și reprezentant al Republicii Moldova la NATO, este un specialist care știe cum trebuie reformată armata și cum trebuie apărată țara în situații de criză. Iulia Costin, fondatoarea Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), a atras în Republica Moldova zeci de milioane de euro pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii și a rămas un reper de stabilitate în Ministerul Economiei”, a declarat vicepreședintele formațiunii.
În concluzie, Eugeniu Nichiforciuc a precizat că „Respect Moldova” propune un alt nivel de politică, bazată pe competență, profesionalism, echilibru și respect, nu pe improvizație și amatorism.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.