Triunghi amoros la Rîșcani. Un consilier socialist și-ar fi agresat fosta iubită
Un consilier socialist din orașul Rîșcani a ajuns în vizorul oamenilor legii după ce, împreună cu concubina sa ar fi bătut o femeie de 30 ani din Rîșcani. TVNORD scrie că acesta ar fi consilierul local Serghei Banari, iar incidentul s-a produs puțin după miezul nopții.
Contactată telefonic, femeia a declarat că este fosta prietenă a consilierului. Acesta ar fi telefonat-o noaptea trecută pentru a ieși afară să-i transmită câteva lucruri personale. Când a ieșit, femeia ar fi fost ținută de mâini de consilier, iar o tânără a lovit-o de mai multe ori în regiunea feței.
De altă parte, Serghei Banari, susține că ei s-au despărțit acum jumătate de an, iar aceasta este doar o răzbunare politică în prag de alegeri locale.
Ofițerul de presă al IP Rîșcani, Ina Banari, a confirmat înregistrarea cazului, iar la moment se întreprind măsuri în vederea stabilirii circumstanțelor.
„La data de 18 octombrie, în jurul orei 00:00, poliția a fost sesizată precum că o femeie de 30 de ani ar fi fost agresată de un tânăr de 27 de ani și o tânără de 21 de ani. La fața locului oamenii legii preliminar au stabilit că, între femeia de 30 de ani, bărbatul de 27 de ani și tânăra de 21 de ani s-ar fi iscat un conflict, care a trecut trept în altercații fizice”, susține Banari.
Menționăm că în cadrul Alegerilor Locale Generale din 5 noiembrie, Serghei Banari candidează pe lista PSRM la funcția de consilier în Consiliul Raional Rîșcani.
(VIDEO) Spațiu clandestin pentru consum de droguri, deconspirat în sectorul Ciocana. Proprietarul riscă până la 4 ani de închisoare
Polițiștii din sectorul Ciocana au deconspirat un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, amenajat într-un apartament din Capitală.
Femeie de 64 de ani din Chișinău, înșelată cu peste 1,1 milioane de lei. Escrocii s-au dat drept angajați „Premier Energy” și ai Poliției
O femeie de 64 de ani din municipiul Chișinău a fost prejudiciată cu 1.120.735 de lei, după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții cunoscute.
Experți criminaliști ai IGP, instruiți cum să facă fotografii la locul crimei
Experții criminaliști din mai multe inspectorate ale IGP, în perioada 15–18 septembrie, au participat la o instruire privind utilizarea camerelor fotodigitale performante pentru documentarea locului faptei.