(VIDEO) Grupare specializată în migrație ilegală, deconspirată de IGPF în sudul R.Moldova
O nouă operațiune desfășurată de IGPF în colaborare cu Procuratura Cahul a dus la destructurarea unei rețele specializate în organizarea migrației ilegale, formată din cetățeni moldoveni și ucraineni. Gruparea infracțională acționa în zona de frontieră dintre localitățile Vulcănești (Moldova) și Vinogradovca (Ucraina), facilitând trecerea ilegală a cetățenilor ucraineni și legalizarea șederii acestora în Republica Moldova, utilizată ca zonă de tranzit spre Uniunea Europeană.
Investigațiile desfășurate pe parcursul lunii martie au dezvăluit o schemă bine pusă la punct. Membrii rețelei recrutau persoane cu vârste între 18 și 60 de ani. Unul dintre suspecți, a fost identificat, în timp ce ajuta doi cetățeni ucraineni să traverseze ilegal frontiera. Acesta se ocupa de preluarea, adăpostirea și ghidarea migranților spre frontiera UE, contra unei sume de 6.000 de euro.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, la data de 21 martie 2025, au fost ridicate: cartele SIM, cartușe de luptă, substanțe vegetale cu miros specific, documente și carduri bancare. De asemenea, a fost indisponibilizat și un mijloc de transport utilizat pentru transportarea migranților.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar ulterior i s-a aplicat arest preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor membrilor grupării și atragerea acestora la răspundere penală.
Persoanele acuzate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre judecătorească definitivă.
Poliția de Frontieră asigură supravegherea și controlul la trecerea frontierei acționând ferm împotriva migrației ilegale. Cu fiecare rețea destructurată, Moldova devine un stat mai sigur și mai aproape de standardele europene.
Un șofer a ajuns cu mașina într-un pilon, la Glodeni
Un bărbat din raionul Glodeni a ajuns cu automobilul într-un pilon de pe marginea carosabilului, în noaptea de 7 septembrie. Accidentul s-a produs în jurul orei 23.47.
(AUDIO) „Spion” din Azerbaidjan, al serviciilor speciale ale Federației Ruse, reținut de IGP
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție Chișinău, cu suportul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” şi în comun cu procurorii PCCOCS, anunțǎ reținerea unui bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse.
Lingouri din aur, depistate în bagajele unor pasageri la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău
Polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat două cazuri de transportare nedeclarată a lingourilor din metale prețioase, depistate în Aeroportul Internațional Chișinău.