Viorel Cernăuțeanu a zburat la Dubai. Chestorul a reprezentat IGP la Summitul Mondial al Poliției 2025
În perioada 13–15 mai 2025, șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu a participat la cea de-a patra ediție a Summitului Mondial al Poliției, desfășurat în orașul Dubai din Emiratele Arabe Unite. Evenimentul a reunit lideri din domeniul aplicării legii din întreaga lume, oferind un cadru strategic pentru colaborare și inovație, în vederea abordării provocărilor actuale și emergente în domeniul securității publice.
Summitul Mondial al Poliției 2025 a fost o platformă de referință pentru prezentarea celor mai recente tehnologii, tendințe emergente și strategii colaborative menite să sporească eficiența instituțiilor de aplicare a legii la nivel global.
Ediția din acest an a reunit peste 17.000 de participanți, 200 de expozanți, 130 de vorbitori internaționali și peste 100 de șefi de poliție din mai mult de 130 de țări.
În cadrul evenimentului, Șeful Poliției Republicii Moldova, Viorel Cernăuțeanu, a avut întrevederi bilaterale cu reprezentanți ai organizațiilor internaționale de aplicare a legii și consultări cu omologii săi din alte state. Aceste discuții au avut ca scop întărirea cooperării internaționale în domeniul aplicării legii și identificarea de soluții comune pentru provocările globale în securitate.
Participarea Poliției Republicii Moldova la acest summit subliniază angajamentul instituției față de modernizarea continuă, schimbul de bune practici și cooperarea internațională pentru asigurarea unui mediu sigur pentru cetățeni.
Descoperire macabră în Chișinău. Cadavrul unui bărbat, găsit spânzurat în proximitatea unui club de tenis
Administratorul unui club de tenis a alertat poliția, după ce a dat peste un cadavru. Descoperirea macabră a avut loc ieri-seara, în jurul orei 18:16, pe strada Mesager din sectorul Buiucani al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
Material lemnos fără acte de proveniență, depistat la Ungheni
Pe parcursul acestei săptămâni, în municipiul Ungheni, sectorul Dănuțeni, patrula mobilă comună a Poliției de Frontieră și Inspectoratului pentru Protecția Mediului Ungheni a depistat un mijloc de transport de model „Ford Transit”, în compartimentul marfar al căruia se aflau aproximativ 4 m³ de material lemnos de esență tare.
Ziua Avocatului, marcată în Republica Moldova. Anatolie Barbacar: „Avocatura este o misiune de apărare a dreptății”
Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Anatolie Barbacar, a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Avocatului, marcată anual pe 9 septembrie. Acesta a subliniat rolul profesiei în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și în asigurarea respectării statului de drept.