(VIDEO) Corespondență guvernamentală, facturi și copii ale actelor, găsite la gunoiște. Reacția Președinției
O secvență video cu o scrisoare transmisă unui cetățean de administrația prezidențială, facturi, copii ale actelor de identitate și alte documente găsite la gunoiște a apărut pe rețelele de socializare. Conform imaginilor publicate, corespondența datează din 2018.
Pe plicuri se văd ștampile. În răspunsul transmis persoanei se comunică despre examinarea unei adresări depuse de la instituția prezidențială, susține realitatea.md.
Redacția Realitatea a editat secvența, pentru a nu expune public informații personale.
Într-o reacție publică, Aparatul Președintelui Republicii Moldova respinge categoric afirmațiile privind pretinsa aruncare a unor documente oficiale ale instituției. Conform reacției, plicul a fost transmis destinatarului și nu este din arhiva instituției.
„După remiterea corespondenței către destinatar, responsabilitatea privind păstrarea sau eliminarea acesteia revine persoanei care o deține”, se arată în reacție.
Responsabilii din cadrul administrației prezidențiale oferă asigurări că gestionează documentele oficiale în strictă conformitate cu legislația în vigoare și cu normele interne privind evidența, circuitul, arhivarea și securitatea lor.
Moldexpo montează bariere pentru parcare cu plată. Decizia aduce nemulțumiri
Două bariere vor fi instalate până la sfârșitul lunii septembrie la intrările pe teritoriul Moldexpo, iar de acum înainte chiar și oamenii care vin la nunți sau alte ceremonii vor trebui să plătească pentru a intra.
Șeful SIS bate alarma: Crește numărul moldovenilor recrutați prin Telegram de structurile ruse
Serviciul de Informații și Securitate constată o creștere a numărului cetățenilor moldoveni recrutați prin Telegram pentru a desfășura, la indicația Federației Ruse, diferite acțiuni. O spune directorul SIS, Alexandru Musteața, care precizează că o parte dintre aceștia se află pe teritoriul Republicii Moldova, iar acțiunile pregătite vizează inclusiv Ucraina, transmite IPN.
Viorel Cernăuțeanu, despre salariile polițiștilor: „Nu suntem sătui, dar nu murim de foame”
Salariile polițiștilor nu sunt pe măsura așteptărilor, admite șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu. Totuși, acesta susține că angajații înțeleg situația bugetară și apreciază majorarea salarială de 15%, promisă de la 1 ianuarie 2027. Cernăuțeanu a comparat bugetul cu o plăcintă care trebuie împărțită „la toți egal”.