Emmanuel Macron, criticat de prim-secretarul Partidului Socialist Olivier Faure că ”se amuză pe jet schi” în timpul caniculei, pe prima pagină a Paris Match
Prim-secretarul Partidului Socialist (PS, centru-stânga) francez Olivier Faure îl critică pe preşedintele francez Emmanuel Macron, care a apărut pe prima pagină a revistei Paris Match ”amuzându-se la jet schi” în timpul vacanţei sale, la Fort Brégançon, ”în timpul caniculei” şi incendiilor, relatează AFP.
"În timpul caniculei, în timp ce Franţa arde, când o parte a francezilor nu a putut să plece în vacanţă, preşedintele se amuză pe jet ski la Brégançon. Ăsta este mesajul? Este foarte reuşit", a scris joi Faure într-o reacţie la ediţia publicată în aceeaşi zi a săptămânalului.
Preşedintele francez Emmanuel Macron apare pe copertă, într-o fotografie pe un scuter marin în mişcare, din profil, cu privirea întoarsă către obiectiv, purtând ochelari de soare, sub titlul "Ultima vară la conducere".
Imaginea, care a fost autorizată, aminteşte alte imagini din timpul vacanţelor sale de vară la reşedinţa prezidenţială situată în zona de coastă, în Var, din cauza cărora a fost criticat de către stânga.
BOX, ALERGARE ŞI FOILBOARD
În interiorul revistei, într-un articol în care sunt citaţi anonim consilieri politici, revista scrie că vacanţa preşedintelui este ritmată de box, alergare şi foilboard.
Olivier Faure nu spune, în schimb, nimic despre altă fotografie într-un colţ pe prima pagină a Paris Match în care Raphaël Glucksmann îşi sărută partenera, Léa Salamé, în apele unei plaje în Corsica, "la ora marilor decizii".
Şeful Partidului Place Publique urmează să-şi confirme, după vacanţă, candidatura la preşedinţie, caz în care urmează să treacă mai întâi de alegeri primare pentru a obţine susţinerea PS şi să-l înfrunte, poate, cu această ocazie, pe Olivier Faure.
Sursa: news.ro
Pakistan: Treizeci şi patru de copii şi o profesoară au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei şcoli
Cel puţin 34 de elevi şi o profesoară au murit, joi, după ce acoperişul unei şcoli s-a prăbuşit în timpul orelor în oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului, au declarat reprezentanţii Poliţiei şi ai echipelor de salvare, potrivit Reuters.
Inundații istorice la Istanbul: patru morți și mii de pagube. Cele mai grave viituri din 1942
Istanbulul se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii peste 80 de ani, după ploile torențiale care au lovit metropola turcă. Bilanțul victimelor a crescut vineri, 16 octombrie, la patru morți, în timp ce autoritățile continuă intervențiile în zonele afectate.
Trump îl atacă dur pe Zelenski: „Este mai dificil să negociezi cu el decât cu Putin”
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat noi critici la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l că nu dorește cu adevărat încheierea războiului cu Rusia.