Moldoveancă căutată de autoritățile din Germania pentru furt, depistată și reținută de polițiștii români de frontieră
Poliţiştii români de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut o tânără cu cetăţenie Republica Moldova căutată de autorităţile din Germania, care este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
În ziua de 20 februarie a.c., în jurul orei 03.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasageră într-un autocar, o tânără cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 29 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele femeii era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Germania, aceasta fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de furt din proprietate privată pe teritoriul acestui stat.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: „La începutul lui octombrie vom avea certitudinea”
Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o scumpire este foarte probabilă, pe fondul cotațiilor ridicate de pe piața europeană, însă suma exactă va fi cunoscută la începutul lunii octombrie.
Mai mulți șoferi, depistați după ce au consumat alcool. Controale în raionul Ialoveni. Unul nu avea permis
Polițiștii din Ialoveni au depistat mai mulți conducători care s-ar fi urcat la volan după ce au consumat alcool, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier.
Cum va arăta Chișinăul în 2040? Noul plan urbanistic pornește de la o infrastructură veche de zeci de ani
Primăria Chișinău a lansat pentru consultare publică două studii de fundamentare: „Servicii Publice” și „Infrastructura edilitară / Utilități publice”, parte a procesului de actualizare a Planului Urbanistic General Chișinău 2040.