IGP face bilanțul perchezițiilor în sudul R.Moldova. Mascații „Fulger” „s-au pricopsit” și cu o Tesla

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și polițiștii BPDS „Fulger”, cu suportul subdiviziunilor teritoriale și al procurorilor PCCOCS, au efectuat 60 de percheziții în sudul țării. Acțiunile s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale privind coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice, grupurilor de inițiativă și concurenților electorali, precum și spălarea banilor în proporții deosebit de mari.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 2 septembrie 2025, 13:31
IGP

Investigațiile au stabilit că un grup de persoane cu roluri bine determinate, acționând în interes material și în beneficiul organizației criminale ghidate din afara țării, au urmărit pe parcursul anului curent coruperea electoratului în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025. Astfel, suspecții ar fi transferat, convertit, lichefiat și distribuit mijloace bănești de proveniență dubioasă, utilizând aplicația mobilă PSB a băncii ruse „Promsviazybank”, instituție aflată sub sancțiuni internaționale.

În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat: sume de bani în diferite valute; telefoane mobile și laptopuri; documente bancare și carduri de tip „МИР” ale mai multor bănci din Federația Rusă; înscrisuri de ciornă; o armă păstrată ilegal; stații radio; un automobil de lux marca „Tesla” (achiziționat în urma activităților ilegale) și alte bunuri și obiecte relevante pentru investigații.

Totodată s-a stabilit că o parte din fondurile transferate prin „PSB” erau lichefiate prin aplicația Telegram, utilizând un bot-canal. În momentul descinderilor, pe conturile PSB ale suspecților continuau să fie efectuate tranzacții în ruble rusești, accesul la aplicație fiind posibil prin intermediul „VPN Russia”.

Mai mult, investigațiile au demonstrat că, prin intermediul grupurilor de pe Telegram, membrii organizației primeau instrucțiuni directe de la curatori din Federația Rusă, vizând distribuirea și comentarea unor materiale video de dezinformare pe rețelele sociale Facebook, TikTok și Telegram.

Ca rezultat al acțiunilor procesuale, trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova

Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.

IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.