Un nou Oficiu ar urma să coste 46,5 milioane de lei anual. „Construim înCREDere” cere explicații privind cheltuielile și controlul
Guvernul propune crearea Instituției Publice „Oficiul pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională”, structură care ar urma să coordoneze și să gestioneze proiecte majore finanțate din surse interne și externe. Proiectul a fost inclus pe agenda ședinței secretarilor generali din 15 septembrie.
Potrivit Mișcării Civice „Construim înCREDere”, noua instituție ar urma să fie constituită prin reorganizarea și absorbția a trei structuri existente, iar costurile estimate pentru funcționarea acesteia s-ar ridica la 46,5 milioane de lei anual.
Din această sumă, conform analizei organizației, 38,5 milioane de lei ar reprezenta fondul de salarizare pentru 26 de posturi, 5 milioane de lei ar fi destinate cheltuielilor operaționale, iar alte 3 milioane – asistenței tehnice externe și subcontractării unor echipe internaționale. Organizația subliniază că împărțirea matematică a fondului de salarizare nu trebuie interpretată automat drept salariul efectiv al unui angajat și solicită clarificarea structurii acestor cheltuieli.
Mișcarea atrage atenția și asupra prevederii care ar permite acordarea unui supliment salarial de până la 150% din salariul de funcție personalului implicat în proiectele strategice. În acest context, aceasta cere ca autoritățile să publice lista proiectelor care vor fi gestionate de noul Oficiu, valoarea lor și sursele de finanțare.
O altă critică vizează modul de selectare a conducerii. Potrivit analizei, directorul Oficiului ar urma să fie numit fără concurs, prin ordinul secretarului general al Guvernului, pentru un mandat de patru ani. „Construim înCREDere” solicită organizarea unui concurs public și stabilirea unor criterii clare de integritate și performanță.
Organizația mai ridică semne de întrebare privind mecanismele de supraveghere, menționând că Cancelaria de Stat ar urma să exercite funcția de fondator, să desemneze membrii Consiliului, să numească directorul și să monitorizeze activitatea instituției.
De cealaltă parte, Cancelaria de Stat argumentează că noua structură este gândită drept un mecanism unic pentru coordonarea, gestionarea, monitorizarea și evaluarea proiectelor strategice de infrastructură, cu scopul de a valorifica mai eficient fondurile disponibile și de a crește capacitatea statului de implementare a proiectelor de dezvoltare.
„Construim înCREDere” solicită consultări publice, publicarea proiectelor care vor fi preluate de Oficiu, prezentarea costurilor actuale ale structurilor reorganizate și explicarea modului în care vor fi finanțate salariile și cheltuielile noii instituții.
(VIDEO) Pe ce a fost cheltuit premiul de 100 de mii de euro donat de Maia Sandu satului natal – Risipeni
O bibliotecă renovată, o bucătărie modernizată, acoperiș nou la biserică și un parc fotovoltaic în pregătire. Sunt rezultatele donației de aproape 2 milioane de lei făcute de Maia Sandu în satul său natal – Risipeni.
Maia Sandu: Reforma justiției a întârziat, dar vettingul trebuie continuat
Președinta Maia Sandu recunoaște că reforma justiției se desfășoară mai lent decât era planificat, în special în cazul evaluării externe a procurorilor. Declarația a fost făcută la Forumul „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției”.
Guvernul anunță noi numiri la conducerea Serviciului Fiscal de Stat, APP, CNAM și AIPA
Guvernul a numit azi noi conducători la mai multe instituții-cheie ale statului: Serviciul Fiscal de Stat, Agenția Proprietății Publice, Compania Națională de Asigurări în Medicină și Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.