Polițist cercetat penal, după ce i-ar fi rupt nasul iubitei sale, la Florești
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Florești este cercetat penal, după ce și-a snopit în bătaie iubita. Incidentul a avut loc ieri seara, într-o localitate din raionul Florești, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 39 de ani, care a ajuns la spital după ce a fost bătută rău de către concubinul său, un polițist din cadrul IP Florești.
Femeia a fost diagnosticată cu traumă cranio-cerebrală, comoție cranio-cerebrală, dar și fractura oaselor nazale.
Pe numele omului legii au fost inițiat un dosar penal pentru agresiune în familie. Totodată, la indicația șefului IGP, Viorel Cernăuțean, pe numele acestuia a fost inițiată și o anchetă de serviciu.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.