(VIDEO) Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități din Ermoclia devine un model de eficiență energetică și incluziune socială
Serviciul social Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități din satul Ermoclia a beneficiat de lucrări de eficientizare energetică a clădirii, prin intermediul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în serviciile sociale”, implementat cu suportul financiar al Uniunii Europene, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, I.P. Keystone Moldova și A.O. „Fondul de Inovații Sociale din Moldova”.
Prin implicarea Asociației Obștești „Andrieș”, a fost obținut un grant în valoare de aproximativ 87.000 de Euro. Datorită acestei intervenții, clădirea va fi transformată într-un spațiu cu un confort termic sporit pe tot parcursul anului. Mai mult decât atât, consumul de energie și costurile facturilor vor fi reduse semnificativ, iar resursele financiare economisite vor putea fi redirecționate acum spre îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor.
Pentru beneficiarii din cadrul Centrului de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități din Ermoclia, sprijinul oferit înseamnă mai mult decât un simplu confort termic, aceasta înseamnă siguranța unui cămin, care le susține o bătrânețe liniștită și demnă.
Reprezentanții autorităților publice locale subliniază importanța colaborării în acest demers: „Când Asociația Obștească «Andrieș» a venit cu această inițiativă - am știut că trebuie să ne implicăm. Experiența obținută va ajuta la consolidarea capacității comunității de a realiza noi proiecte și va fi valorificată și documentată în Planul local integrat privind energia și clima.”
Dincolo de îmbunătățirea condițiilor fizice de trai – prin termoizolare cu vată minerală, instalarea unei pompe de căldură, a panourilor fotovoltaice, a iluminatului LED și a unui sistem de ventilare cu recuperare de căldură, proiectul a inclus și o componentă de îmbunătățire a calității serviciilor oferite în conformitate cu standardele minime de calitate. Aceasta a fost realizată cu suportul tehnic și metodologic din partea I.P. Keystone Moldova și A.O. „Andrieș” și a inclus revizuirea regulamentului de funcționare, elaborarea manualului de proceduri, instruirea personalului pentru aplicarea noilor reguli și dezvoltarea planului strategic pe următorii ani.
Istoria video poate fi vizionată aici:
Succesul acestui proiect demonstrează impactul direct asupra comunității al parteneriatelor locale. Datorită proiectului Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și persoane cu dizabilități din satul Ermoclia devine nu doar un spațiu eficient și prietenos, ci și un pilon de suport comunitar, care respectă drepturile și demnitatea fiecărei persoane, demonstrând că viitorul poate fi mai cald, mai frumos și mai verde, atunci când societatea civilă și autoritățile lucrează împreună.
***
Acest material a fost realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene. Videoul face parte din campania de comunicare „Utilizăm energia eficient” desfășurată în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în serviciile sociale”, implementat din sursele Uniunii Europene, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu I.P. Keystone Moldova și AO „Fondul de Inovații Sociale din Moldova”.
Conținutul acestui video aparține autorilor și nu reflectă în mod necesar opinia Uniunii Europene și a Fundației Soros Moldova.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.
Măsuri speciale la Aeroport în contextul tranzitului pelerinilor hasidici
În perioada 7–17 septembrie, la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău se va intensifica fluxul de călători, în contextul tranzitului pelerinilor hasidici și al creșterii estimate a volumului de pasageri și aeronave.