Aproape 24 mii tone de benzină și 3300 tone motorină au fost importate în ultimele trei zile în Moldova

Aproape 24 mii tone de benzină și peste 3300 tone de motorină, au fost importate, în perioada 27 – 29 martie, în Republica Moldova. Informațiile au fost prezentate astăzi de Ministerul Energiei, scrie moldpres, citat de NordInfo.MD.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 30 martie 2026, 19:21
gaz

Stocurile de carburanți, la data de 27 martie, au constituit 16 zile de consum pentru benzină, 13,4 zile pentru gaze petroliere lichefiate și 6 zile de consum de motorină.

Stațiile de alimentare cu carburanți nu au voie să refuze alimentarea autoturismelor, însă pentru comercializarea produselor petroliere în canistre și recipiente mobile este aplicată o limită de 20 de litri de persoană.

Potrivit Hotărârii de Guvern aprobată pe 26 martie 2026, la calculul prețului maxim de comercializare cu amănuntul a motorinei de tip standard, Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică va aplica, pe durata stării de urgență, valoarea medie a cotației medii FOB Med Italy, pentru 7 zile anterioare și nu pentru 14 zile.

Autoritățile au încurajat proprietarii de autoturisme să folosească rațional produsele petroliere și să evite procurările fără strictă necesitate.

Buget mai mare pentru sănătate: 167,4 milioane de lei în plus pentru servicii medicale

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2026 vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri, iar banii suplimentari vor fi direcționați către servicii medicale spitalicești, reabilitare, dializă, radioterapie, îngrijiri paliative și asistență medicală primară.

Salariul mediu lunar brut, aproape de 17 mii de lei în trimestrul al doilea

Salariul mediu lunar brut în Republica Moldova a ajuns la aproape 17 mii de lei în trimestrul al doilea al anului, în creștere cu peste 9% față de aceeași perioadă din anul trecut. Potrivit Biroului Național de Statistică, luând în calcul evoluția prețurilor de consum, salariile au crescut în termeni reali cu 2,3%.