(VIDEO) Șantaj în penitenciarul din Cricova. Trei deținuți l-au bătut pe altul ca să joace cărți pe bani
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță destructurarea unei scheme de șantaj în penitenciarul din Cricova, prin care trei deținuți au pretins de la altul peste 33.000 lei.
Mai exact, cei trei cu vârste de 24, 28 și 36 de ani l-au constrâns pe deținutul șantajat (inclusiv l-au bătut) ca să joace cărți contra bani, chiar dacă acest joc sau altele de noroc sunt interzise în penitenciar și chiar dacă cunoșteau că acesta nu aveau bani. Astfel, pe parcursul anului 2024, aceștia au obținut transferuri bănești pe cartele bancare de la rudele acestuia peste 23.000 lei, urmând să mai primească altă tranșă de peste 10.000 lei, pentru bugetul comun al grupului criminal organizat din care fac parte.
Totuși, una din rudele persoanei șantajate, care muncea în afara țării și transfera sume de bani la solicitarea acesteia, a depus plângere la revenirea în Moldova; iar deținutul vizat a fost transferat într-un alt penitenciar pentru ca să-i fie asigurată securitatea. Au urmat șase percheziții la cei trei condamnați sub conducerea procurorilor PCCOCS, desfășurate cu sprijinul mascaților angajaților Administrației Naționale a Penitenciarelor (DDS Pantera).
Astfel, de la cei trei deținuți au fost ridicate telefoane mobile și cartele telefonice care ar fi folosite în schema de șantaj (dintre care una a fost înghițită de către un deținut percheziționat), precum și înscrisuri cu datele unei cartele bancare și substanțe prezumtiv interzise în penitenciar ce urmează a fi supuse expertizării.
Urmează ca cei trei deținuți din penitenciarul din Cricova să fie transferați într-un alt penitenciar din Chișinău, pentru continuarea investigațiilor. Aceștia-și ispășesc pedepsele pentru omor și cauzare de vătămări corporale care au rezultat în decesul persoanei, pentru termene de până la 17 ani închisoare. Deținutul condamnat pentru cel mai lung termen și-a început ispășirea pedepsei din 2011 și avea rolul neoficial de „supraveghetor” al unui bloc locativ din penitenciar în cadrul grupului infracțional.
(VIDEO) A încercat să obțină zeci de mii de lei de la o femeie de 89 de ani. Tânăr de 20 de ani, reținut la Bălți
Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din Bălți, fiind suspectat că făcea parte dintr-o grupare care punea în aplicare escrocherii prin metoda „ruda implicată în accident”.
Vehicule dezmembrate și cu termenul de aflare în țară depășit, descoperite în cadrul unui control vamal
În urma unei acțiuni de control desfășurate de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, au fost depistate mai multe mijloace de transport în stare parțial dezmembrată, introduse anterior pe teritoriul Republicii Moldova sub regim vamal de admitere temporară.
(VIDEO) Zeci de mii de euro, găsiți de vameși într-o ladă frigorifică, la Leușeni
Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au deconspirat o tentativă de contrabandă cu 168.800 de euro într-un microbuz care transporta colete din Irlanda.