Armă neletală, descoperită de polițiștii români de frontieră, la un moldovean
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova care intenționa să introducă în țară o armă neletală, fără să dețină niciun document prevăzut de lege necesar transportului în cauză.
În data de 17 decembrie a.c., în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 58 de ani, conducând un autoturism, înmatriculat în Marea Britanie.
Cu ocazia controlului de frontieră, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit, pe bancheta din spate a autoturismului, o arbaletă, pentru care bărbatul nu deținea documente de proveniență și de transport.
Colegii noștri l-au informat pe cetățean că arbaleta în cauză face parte din categoria armelor pentru deținerea și transportul căreia este necesară autorizarea prealabilă.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat arma fără să i se fi cerut vreo autorizație, motiv pentru care a fost convins că nu are nevoie de alte documente pentru deținere și transport.
Arbaleta a fost ridicată în vederea continuării și definitivării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetă
Escrocherii cu criptomonede de zeci de mii de lei în Chișinău. Trei indivizi, reținuți pe urme fierbinți
Un tânăr de 20 de ani a rămas fără 90.000 de lei, după ce a fost dus de noaptea trecută de trei indivizi, care ar fi vrut să schimbe criptomonede.
Doi concubini din Edineț și Anenii Noi, cercetați la Chișinău pentru trafic de droguri
Doi concubini de 19 și 37 de ani, originari din raioanele Edineț și Anenii Noi, sunt cercetați penal, fiind suspectați că făceau parte dintr-o grupare specializată în comercializarea drogurilor.
Tragedie la Leova. Copil pe bicicletă, spulberat mortal de un automobil
Poliția investighează circumstanțele unui grav accident rutier produs în raionul Leova, în urma căruia un minor de 13 ani și-a pierdut viața.