Un bărbat condamnat la 2 ani de închisoare pentru trafic de influență, anunțat în căutare

Un bărbat a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în timp ce altul a fost achitat pentru complicitate, din motiv că fapta nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii incriminate. Instanța de judecată a dispus primului o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, fiindu-i aplicată măsura preventivă – arestarea preventivă și anunțarea în căutare, acesta eschivându-se de a se prezenta la ședințele de judecată.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 17 martie 2025, 18:51
Un bărbat condamnat la 2 ani de închisoare pentru trafic de influență, anunțat în căutare

Totodată, a fost dispusă confiscarea din contul inculpatului în folosul statului, a contravalorii sumei de 300 de euro, sumă de bani care în opinia instanței de judecată i-a revenit nemijlocit inculpatului ca rezultat al traficului pretins.

Conform probelor prezentate în instanță, acumulate de Procuratura Anticorupție în comun cu Centrul Național Anticorupție, în perioada 1-22 iulie 2021, inculpatul, în complicitate cu cea de-a doua persoană, ar fi pretins și primit suma totală de 1200 euro de la un solicitant al permisului de conducere, pentru a influența angajați ai Agenției Servicii Publice, în scopul obținerii ilegale a permisului pentru categoriile „B” și „C”. Banii ar fi fost transmiși în mai multe tranșe.

Sentința urmează a fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău Centru, acuzatorul de stat considerând neîntemeiată decizia de achitare a unuia dintre inculpați.

(AUDIO) „Spion” din Azerbaidjan, al serviciilor speciale ale Federației Ruse, reținut de IGP

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție Chișinău, cu suportul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” şi în comun cu procurorii PCCOCS, anunțǎ reținerea unui bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse.