Bugetarii cu salarii sub 20.000 de lei vor primi plăți unice de compensare de până la 4.000 de lei în octombrie

Guvernul va acorda plăți compensatorii angajaților din sectorul bugetar care au un salariu brut mai mic de 20.000 de lei, raportat la o normă întreagă de muncă. Măsura urmează să fie aplicată începând cu luna octombrie.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 19 august 2026, 18:39
Vasile Tofan

Cele mai mari compensații vor fi acordate angajaților din învățământ. Personalul de conducere, cadrele didactice și personalul didactic auxiliar vor beneficia de 4.000 de lei, suma urmând să fie achitată în tranșe de câte 1.000 de lei pe lună.

Angajații din domeniul social, apărare, ordine publică, sănătate din instituțiile bugetare, cultură, tineret și sport, administrație publică și justiție vor primi câte 3.000 de lei.

Pentru muncitori și personalul tehnic este prevăzută o plată de 2.000 de lei.

Potrivit Guvernului, pentru această măsură de sprijin vor fi alocate aproximativ 500 de milioane de lei.

Compensațiile sunt anunțate în contextul amânării aplicării noii grile de salarizare în sectorul bugetar, care urma inițial să producă majorări în această toamnă.

Executivul susține că plățile au rolul de a sprijini temporar angajații până la intrarea în vigoare a noii Legi a salarizării.

Republica Moldova ar putea cumpăra gaze mai ieftine din Ucraina. Chișinăul negociază prețul și cantitățile

Republica Moldova ar putea cumpăra gaz din Ucraina, la un preț mai avantajos decât cel de pe bursă. Chișinăul negociază deja cu autoritățile de la Kiev, care au ridicat recent interdicția de export. Ucraina dispune în prezent de un surplus de aproape cinci miliarde de metri cubi de gaze. Guvernul nu precizează deocamdată ce cantități ar putea cumpăra și la ce preț, dar mizează pe o ofertă mai bună decât cea de pe piețele internaționale.

Yandex Go este pregătită să coopereze cu autoritățile din R. Moldova: datele utilizatorilor sunt prelucrate pe servere din UE

Reprezentanții companiei Yandex Go declară că sunt deschiși spre dialog cu autoritățile Republicii Moldova și confirmă că datele cu caracter personal ale utilizatorilor serviciului sunt prelucrate pe servere aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Compania a venit cu aceste precizări în contextul deciziei autorităților de a iniția o evaluare aprofundată a activității platformei.