Transportatorii români și moldoveni din SUA și-au făcut asociație
Peste 2.000 de companii de transport și transportatori cu origini românești și moldovenești, care dețin peste 45.000 de camioane, au înființat prima asociație de profil din America de Nord, anunță ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru.
Romanian Moldovan Trucking Association of North America, sau ROMOTANA, reunește persoane fizice și întreprinderi din domeniul transporturilor și logisticii cu origini românești și moldovenești.
La gala de lansare a asociației, care a avut loc în Washington, D.C., eveniment susținut de Ambasadele României și Republicii Moldova în SUA, au participat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru; congresmenul american Tim Walberg; secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ionuț Săvoiu; Daniel Bischof, director pentru Europa de Est în Departamentul de Stat; James Rosapepe, președintele organizației româno-americane „Alianța” și fost ambasador al SUA în România; Chang Oh-Turkmani, membru în boardul „Alianța”.
De asemenea, au transmis mesaje video de susținere prim ministrul Nicolae Ciucă; Dumitru Alaiba, vicepremier și ministru al dezvoltării economice și digitalizării din Republica Moldova și Ben Toma, președintele de origine română al Camerei Reprezentanților din Statul Arizona, potrivit unui comunicat al Ambasadei România în SUA Ambasadorul României, Andrei Muraru, s-a declarat impresionat de „numărul mare de afaceri din domeniul transporturilor deținute în SUA de români și moldoveni, dedicați profesiei lor și apreciați pentru munca pe care o fac”.
„Ei reprezintă România și Republica Moldova pe pământ american, având un rol crucial în industria de logistică și transport americană”, a mai spus Muraru. ROMOTANA este prima asociație comercială dedicată comunității de transportatori cu origini românești și moldovenești din America de Nord, înființată la inițiativa a trei persoane: Marcel Șomfelean, Nicolai Ianoș și Nicolae Corobca, citat de digi24.ro
Indemnizații unice de până la 4.000 de lei pentru bugetari. Cine va primi cei mai mulți bani
Angajații din sectorul bugetar cu un venit mediu lunar de până la 20.000 de lei ar urma să beneficieze de indemnizații unice de până la 4.000 de lei. Parlamentul a votat în prima lectură rectificarea bugetului de stat pentru anul 2026, care prevede alocarea a 560 de milioane de lei pentru aceste plăți.
Moldova încă alimentează piața ilegală a țigărilor din România. Ce spune Tofan
Republica Moldova rămâne o sursă importantă de țigări de contrabandă pentru piața din România, chiar dacă ponderea produselor provenite de peste Prut este în scădere. Premierul Vasile Tofan susține că problema persistă și că autoritățile trebuie să concentreze eforturile în special pe combaterea exportului ilegal de produse din tutun.
Dobânzi, penalități și clauze abuzive: Ce abateri a constatat CNPF la o organizație de creditare
Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a constatat mai multe încălcări comise de OCN „EXTRA CREDIT” SRL în aplicarea prevederilor Legii nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori.