Descoperirile, făcute publice marți în revista Frontiers in Marine Science, în cazul în care sunt verificate și se dovedesc a fi adevărate, ar putea avea importanță pentru conservarea speciei, care este pe cale de dispariție, spun cercetătorii, conform Independent. 

Rechinii porbeagle trăiesc în oceanele Atlantic și Pacificul de Sud, precum și în Marea Mediterană, devenind creaturi puternice care măsoară aproximativ 4 m lungime și cântăresc până la 230 kg. 

Chiar dacă se știe că trăiesc până la 30 sau chiar 65 de ani, femelele din această specie nu se reproduc până la vârsta de aproximativ 13 ani. 

Femelele dau naștere, în medie, la doar patru pui la un an sau doi, după o perioadă de gestație cuprinsă între opt și nouă luni. 

Pentru a studia această specie vulnerabilă, oamenii de știință au capturat și eliberat rechini porbeagle în largul Cape Cod din Massachusetts în 2020 și 2022, după ce le-au montat dispozitive de identificare prin satelit. 

Aceste dispozitive transmiteau locația curentă către sateliți. Unul dintre rechinii care aveau un astfel de dispozitiv a fost o femelă porbeagle gestantă care măsura aproximativ 2,2 m lungime. 

Cercetătorii sperau să urmărească femela și să obțină informații pentru a identifica habitatele importante pentru mamele rechinilor porbeagle și nou-născuții lor. 

Singura explicație

Dar, spre dezamăgirea lor, dispozitivul rechinului femelă a început să transmită în largul Bermudelor la cinci luni de la eliberare. 

Datele recuperate de oamenii de știință sugerează că, în timpul celor cinci luni, rechinul a înotat la o adâncime de aproximativ 100-200 m noaptea și 600-800 m în timpul zilei, confirmând că înota sub apă în cea mai mare parte a timpului. 

Dar, subit, începând cu 24 martie 2021, timp de aproximativ patru zile, rechinul pare să fi rămas constant la o adâncime între 150 și 600m. 

„O singură explicație era posibilă: în acea zi, nefericitul rechin a fost vânat și mâncat de un prădător mai mare”, au spus oamenii de știință. 

În această zonă, cercetătorii susțin că doar doi prădători sunt suficient de mari pentru a ataca rechinii porbeagle maturi: marele rechin alb și rechinul mako. 

Oamenii de știință cred că în spatele acestui atac se află marele rechin alb, deoarece rechinul mako se scufundă la adâncimi mai mari în timpul zilei. 

„Ne gândim adesea la rechinii mari ca fiind prădători de vârf. Dar, datorită progreselor tehnologice, am început să descoperim că interacțiunile dintre prădătorii mari ar putea fi chiar mai complexe decât se credea anterior”, a spus Brooke Anderson, coautor al studiului. 

„Trebuie să continuăm să studiem interacțiunile dintre prădători, pentru a estima cât de des se vânează rechinii mari între ei”, a adăugat el.

Sursa: adevărul.ro