Ecuadorul lansează o operaţiune antidrog de două săptămâni cu susţinerea SUA. Interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii în patru provincii de coastă
Ecuadorul a lansat un plan de două săptămâni de luptă împotriva traficului de droguri, susţinut de Statele Unite şi în cadrul căruia plasează regiunile cele mai atinse de violenţe într-o interdicţie strictă de circulaţie pe timpul nopţii, relatează AFP.
Preşedintele ecuadorian Daniel Noboa, un aliat fidel al lui Donald Trump, poartă de peste doi ani un război împotriva cartelurilor cocainei - fără rezultat.
Numărul omorurilor, dispariţiilor, extorcărilor şi altor infracţiuni nu scade.
Începând de duminică seara şi până la 31 martie, armata ecuadorinaă lansează o ”ofensivă foarte puternică” - la ”sfatul” Statelor Unite -, anunţa marţi ministrul de Interne John Reimberg.
”Suntem în război”, anunţa el.
”Nu vă asumaţi riscuri, nu ieşiţi, rămâneţi în casă”, cerea el.
Timp de două săptămâni, ecuadorienii din patru provincii de coastă - Guayas, Los Rios, Santo Domingo de los Tsachilas şi El Oro - au interdicţia de a circula pe timpul nopţii, între ora locală 23.00 (7.00, ora României) şi ora locală 5.00 (12.00, ora României).
Pe timpul interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii, pot să circule numai călători cu bilete de avion asupra lor, personalul din domeniul sănătăţii şi serviciile de urgenţă.
NIVEL-RECORD DE OMORURI
Aproximativ 30.000 de militari înarmaţi puternic participă la aceste operaţiuni, însoţiţi de convoaie de furgoane blindate, motociclete şi elicoptere, potrivit un or imagini difuzate de către autorităţi.
Guvernul a rămas mut cu privire la misiune şi nu a spus dacă va desfăşura trupe americane pe tetoriul ecuadorian, aşa cum s-a întâmplat în mandatul lui Noboa.
Aproximativ 70% dintre cocaina produsă de vecinii săi - Columbia (nord) şi Peru (sud), cei mai mari producători din lume - tranzitează Ecuadorul către porturi de la Oceanul Pacific.
Numeroase grupări criminale ecuadoriene - dar şi mexixane - îşi dispută această piaţă, antrenând o creştere a omuciderilor în Ecuador.
Morţile violente au atins un nivel-record de 9.216 în 2025.
Ecuadorul înregistrează o rată-record a omorurilor, de aproape 52 la 100.000 de locuitori, potrivit unor estimări a Observatorului Crimei Organizate.
Sursa: news.ro
Iranul cere SUA să accepte un acord pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz în șapte zile. Negocierile dintre Washington și Teheran sunt în impas
Iranul a cerut duminică Statelor Unite să accepte propunerea sa privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol şi gaze naturale, afirmând că oferta prezentată Washingtonului în septembrie rămâne valabilă, transmite Reuters.
Putin propune un summit cu Trump și Xi Jinping pentru a negocia pacea în Ucraina. Zelenski nu figurează printre participanți
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus organizarea, luna viitoare, a unui summit cu preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderul chinez Xi Jinping, pentru a negocia o soluţie la conflictul din Ucraina, care durează de patru ani, şi care ar favoriza Moscova, relatează Wall Street Journal, citând surse familiarizate cu discuţiile.
(VIDEO) Violențe de amploare în Franța: aproape 2.400 de persoane arestate și 1.000 de polițiști răniți. Guvernul ia în calcul restricții de circulație
Franța traversează o perioadă de tensiuni sociale majore, după ce protestele împotriva costului ridicat al vieții au degenerat în violențe în mai multe orașe. Aproape 2.400 de persoane au fost arestate, circa 1.000 de polițiști și jandarmi au fost răniți, iar aproximativ 2.000 de magazine au fost devastate sau jefuite.