Activizarea cooperării moldo-canadiene în domeniul vamal
Aspecte privind cooperarea vamală moldo-canadiană a fost subiectul întrevederii conducerii Serviciului Vamal cu ofițerul de legătură al Agenției pentru Servicii de Frontieră din Canada, Marc Andre Lauzon și ofițerul de legătură din cadrul Poliției Regale Canadiene, Donovan Tait.
Conducerea Serviciului Vamal a salutat vizita ofițerilor de legătură canadieni care reprezintă o oportunitate deosebită pentru activizarea cooperării moldo-canadiene privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal.
În discuții, părțile au făcut un schimb de informații cu privire la activitatea și domeniile de competență ale autorităților vamale din cele două țări în vederea stabilirii unor domenii de interes comun.
În prezent, cooperarea vamală moldo-canadiană se desfășoară pe linia multilaterală în cadrul Organizației Mondiale ale Vămilor, fiind exprimat interesul Serviciului Vamal pentru stabilirea relațiilor de cooperare bilaterală prin intermediul ofițerilor de legătură.
Un alt subiect al discuției a vizat dezvoltarea capacităţilor instituţionale şi funcţionale ale Serviciului Vamal, în contextul implementării noului Cod vamal, prin valorificarea expertizei oferite de Canada, și anume realizarea unui schimb de experiență și bune practici de aplicare a legislației vamale, prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere, realizarea schimbului de date etc.
La finalul întrevederii, părțile au apreciat întrevederea drept una extrem de productivă, care va pune bazele unei bune cooperări și a viitoarelor proiecte de asistență tehnică orientate spre consolidarea capacităților instituționale și realizarea obiectivelor strategice.
Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: „La începutul lui octombrie vom avea certitudinea”
Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o scumpire este foarte probabilă, pe fondul cotațiilor ridicate de pe piața europeană, însă suma exactă va fi cunoscută la începutul lunii octombrie.
Mai mulți șoferi, depistați după ce au consumat alcool. Controale în raionul Ialoveni. Unul nu avea permis
Polițiștii din Ialoveni au depistat mai mulți conducători care s-ar fi urcat la volan după ce au consumat alcool, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier.
Cum va arăta Chișinăul în 2040? Noul plan urbanistic pornește de la o infrastructură veche de zeci de ani
Primăria Chișinău a lansat pentru consultare publică două studii de fundamentare: „Servicii Publice” și „Infrastructura edilitară / Utilități publice”, parte a procesului de actualizare a Planului Urbanistic General Chișinău 2040.