Carnagiul de la Strășeni. Trei copii - în stare gravă. Toți cinci au între 1 și 10 ani
Trei din cei cinci copii implicați în groaznicul accident de la Strășeni sunt în stare gravă la spital, susțin reprezentanții Institutului Mamei și Copilului.
Cei trei în stare mai gravă se află cu diferite traumatisme în secția de reanimare chirurgicală, iar alții doi sunt în stare de gravitate medie și se vor afla sub supraveghere medicală în secția de ortopedie.
Aceștia au vârste cuprinse între 1 an și respectiv 10 ani. Trei dintre ei au rămas orfani de ambii părinți.
Amintim că în dimineața zilei de 10 august, în apropiere de satul Codreanca, două automobile de marca Mitsubishi, în care se aflau trei maturi și doi minori, s-a ciocnit cu un Opel în care se deplasau trei maturi și trei minori. Persoanele au rămas blocate, iar mașinile au fost cuprinse de flăcări. Cinci persoane au decedat.
Șoferul vinovat de accident, un chișinăuian în vârstă de 22 de ani, care se afla la volanul automobilului Mitsubishi, a scăpat cu viață și urmează să fie cercetat penal.
Printre persoanele care au decedat se numără o adolescentă de 17 ani și o femeie de 56 de ani, pasagere ale automobilului Mitsubishi, precum și șoferul autoturismului de marca Opel, un bărbat de 37 de ani, soția sa în vârstă de 32 și soacra de 54 de ani, care se aflau de asemenea în acest vehicul.
Potrivit Poliției, cinci copii, cu vârste cuprinse între un an și 13 ani, au fost transportați la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Trei dintre aceștia, cu vârste de 6, 7 și 13 ani, erau pasageri în Mitsubishi. Aceștia erau împreună cu bunica lor, care a decedat. Potrivit oamenilor legii ei au fost preluați la ocazie. La spital au ajuns și alți doi copii, de un an și 9 ani, care se aflau în Opel. Părinții și bunica acestora și-au pierdut viața. Șoferul Mitsubishi-ului, un tânăr de 22 de ani care ar fi provocat accidentul, a fost de asemenea transportat la spital.
Femeie incendiată de soț în sectorul Buiucani. Suspectul, recent eliberat din detenție, a fost reținut
Cu puțin timp în urmă, Poliția a fost sesizată despre un incident grav produs în sectorul Buiucani al capitalei.
O mașină plină cu cetățeni ai Israelului, răsturnată la Criuleni. Șoferul a murit pe loc,iar pasagerii răniți
Patru persoane au ajuns la spital, iar alta a murit, după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident. Cazul a avut loc astăzi, în jurul orei 15:20, pe traseul M1, în apropierea localității Zăicana din raionul Criuleni.
UPDATE // (VIDEO) Carambol cu implicarea unei autocisterne, la Sîngerei. Noi detalii de la Poliție
Potrivit IGP, acum o oră, polițiștii din Sîngerei au fost sesizați despre izbucnirea unui incendiu la un autocamion cu cisternă care transporta combustibil, pe traseul R 6, în apropierea satului Mihailovca.