Copil de 6 ani, spulberat mortal de un automobil, la Cahul
Un accident rutier grav s-a produs astăzi pe strada Doinelor, unde un copil de 6 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un automobil. Potrivit primelor informații, băiatul traversa strada neregulamentar, moment în care a fost surprins de vehiculul aflat în deplasare.
Imediat după accident, la fața locului au intervenit echipajele de poliție și ambulanța. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața copilului. Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,00 mg/l în aerul expirat, scrie ziuadeazi.MD.
Noi detalii despre tragicul accident, soldat cu moartea unui copil de 6 ani, la Cahul
Oamenii legii au demarat o investigație pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. Se analizează atât viteza cu care circula șoferul, cât și vizibilitatea în zonă, dar și alți factori care ar fi putut contribui la producerea tragediei.
(VIDEO) Tânăr din Ucraina lipit cu fața de asfalt la Chișinău. Ar fi pus pe roate o „afacere” cu droguri
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate şi cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au reținut un tânăr de 19 ani, cetățean al Ucrainei, suspectat de comercializarea ilegală a drogurilor în municipiul Chișinău. Acțiunile polițiștilor au fost desfășurate în cadrul unei cauze penale pornite în luna august 2025, privind circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari.
Instructor auto din Chișinău, reținut de CNA și procurori într-un dosar de trafic de influență
Un instructor din cadrul unei școli auto din municipiul Chișinău este cercetat de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și de procurorii Procuraturii Anticorupție (PA) într-o cauză penală de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit mijloace financiare ilicite de la un candidat pentru a-i facilita obținerea permisului de conducere de categoria „B”.
Premieră în recuperarea bunurilor infracționale. Opt bunuri imobile, estimate la peste 9,6 milioane de lei, confiscate definitiv în beneficiul statului
Opt bunuri imobile, în valoare totală de peste 9,6 milioane de lei, au fost confiscate definitiv în beneficiul statului, în urma unei investigații desfășurate de Centrul Național Anticorupție (CNA) în comun cu Procuratura Anticorupție (PA). Printre acestea se numără terenuri pentru construcții, case de locuit și o construcție nefinalizată. Cauza vizează un fost funcționar public cu atribuții în domeniul cadastrului, condamnat pentru abuz de serviciu.