20 de școli și 10 spitale vor fi modernizate prin două proiecte susținute de UE
Modernizarea a 20 de școli și creșterea eficienței energetice în 10 spitale vor fi realizate prin două proiecte susținute de Uniunea Europeană. Acordurile de finanțare în acest sens au fost semnate de către Guvern și Banca Europeană de Investiții.
Primul proiect, „Reabilitarea și modernizarea școlilor din Moldova”, are o valoare de 51,5 milioane de euro și prevede modernizarea a 20 de instituții de învățământ din întreaga țară. Din această sumă, 3,5 milioane de euro reprezintă grantul oferit de UE, 8 milioane sunt contribuția Republicii Moldova prin Planul de creștere economică, iar 40 de milioane de euro constituie un împrumut de la BEI Global, scrie ipn.md.
Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că inițiativa va contribui la reducerea supraaglomerării școlilor din capitală și la crearea unei rețele de instituții model la nivel național, beneficiind aproximativ 14 mii de elevi.
Al doilea proiect vizează eficiența energetică în sectorul sănătății și prevede reabilitarea a 10 spitale publice de importanță națională. Cu un grant suplimentar de 10 milioane de euro din partea Uniunii Europene, instituțiile vor fi dotate cu sisteme moderne de ventilare și panouri solare. Ministrul energiei, Dorin Junghietu, a estimat o reducere de circa 40% a costurilor energetice și îmbunătățirea condițiilor pentru peste un milion de pacienți și 10 mii de cadre medicale.
Brățara care n-a salvat o viață! Statul cumpără din nou de la firma vizată într-un scandal
Crima de la Măgdăcești readuce în prim-plan sistemul de monitorizare electronică al statului. Bărbatul care și-a împușcat mortal soția, deși avea interdicție să se apropie de ea, purta o brățară electronică ce nu mai transmitea semnal înainte de atac, iar ulterior dispozitivul a dispărut.
(VIDEO) Șase motocicliști din Rezina au ignorat somația polițiștilor și au fugit cu viteză. Cinci dintre ei nu aveau permis
Șase motocicliști din raionul Rezina au fost sancționați de polițiști după ce au ignorat somația regulamentară de a opri și și-au continuat deplasarea cu viteză excesivă.
Statul are mii de scaune goale! Unul din opt posturi din administrație este vacant
În Republica Moldova erau vacante, la sfârșitul trimestrului II 2026, circa 31,9 mii de locuri de muncă, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Numărul acestora s-a redus cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 1,3% comparativ cu trimestrul I 2026.