Caz de abuz la Colonița, raportat de partidul „Democrația Acasă”
Dumitru Ghimpu, care a candidat pentru funcția de primar la Colonița, raportează abuzuri din partea oamenilor legii și a actualului primar al satului.
Ghimpu a declarat că i-a fost deschis un dosar penal, după ce a participat la scrutin, și a raportat, împreună cu formațiunea „Democrația Acasă” din care face parte, un șir de ilegalități comise de primarul Angela Zaporojan, care la fel a candidat în 2023 la alegerile locale, transmite IPN.
„Un polițist de sector, la influența Angelei Zaporojan, actualul primar, a luat două persoane, rude de gradul doi cu mine, care, de altfel, lucrează la familia mea. Polițistul a venit la ei acasă, i-a luat, i-a persecutat și le-a spus „să mergeți să dați declarații contra lui, despre asta nu o să știe nimeni”. Acești oameni, care sunt niște oameni simpli și nu-și cunosc drepturile, au dat niște declarații aici foarte șocante”, susține Dumitru Ghimpu.
Potrivit lui Ghimpu, multe dintre acele declarații se contrapun între ele. „Indicațiile au fost că dosarul trebuie să ajungă în judecată, că este cum spun ei „fraudă electorală”.
Ghimpu a solicitat confruntare directă cu acele persoane, însă oamenii legii nu le-au organizat: „Ofițerul de urmărire penală s-a deplasat la Colonița împreună cu polițistul de sector, unde eu și avocatul meu nu am fost invitați. Aceștia i-au întrebat dacă își mențin declarațiile. Oamenii au spus că noi nu cunoaștem, ceea ce este scris și semnat”.
Dumitru Ghimpu, care lucrează peste hotarele Republicii Moldova, mai menționează că imediat ce a ajuns în țară, mașina i-a fost oprită, iar „ambele plăcuțe de înmatriculare au fost ridicate, la indicația șefului IGP, Viorel Cernăuțeanu”.
„Am fost avertizat de Viorel Cernăuțeanu că eu și membrii familiei mele vom fi riguros verificați și vom fi cu dosare penale. Urmează să-mi fie deschise și alte dosare penale la indicația lui. Știm că s-au dat indicații directe să fim persecutați”, a menționat Dumitru Ghimpu.
La acest subiect s-a expus și liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc. „Toată lupta noastră cu un dosar corupt s-a soldat cu dosare penale împotriva noastră. Dumitru a fost dat în căutare și oprit la aeroport. Asta e democrație? Să-l iei la aeroport pe un om care nici nu s-a ascuns, care lucrează la Londra și vine acasă?”, a menționat Vasile Costiuc.
(VIDEO) Scandalul blocului de la Buiucani: MAN respinge acuzațiile PAS și invocă o hotărâre de Guvern
Fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din Consiliul Municipal Chișinău respinge acuzațiile PAS privind construcția blocului de pe strada Vissarion Belinski 4 și susține că lucrările sunt efectuate în baza actelor permisive și a documentației prevăzute de lege.
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Christopher Smith, noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova. Discuția s-a axat pe reintegrarea pașnică a țării și securitatea regională.
(VIDEO) Berlinschii cere explicații privind datoria de stat: „De la 69 la 132 de miliarde de lei. Unde au ajuns banii?”
Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii cere autorităților explicații privind creșterea datoriei de stat a Republicii Moldova și modul în care au fost utilizați banii împrumutați și fondurile europene în perioada 2021–2026.