Dorin Recean la Ungheni: „Sunteți poarta de vest și toată țara se mișcă în direcția foarte clară de integrare europeană, alături de voi”
Orașul Ungheni a marcat aniversarea a 561 de ani de la prima mențiune documentară printr-un șir de evenimente culturale, la care au participat prim-ministrul Dorin Recean, reprezentanți ai corpului diplomatic, ai orașelor înfrățite, locuitorii și oaspeții municipiului Ungheni.
Premierul Dorin Recean a vizitat târgul meșterilor populari și al produselor locale, care a reunit artizanii din țară și de peste hotare. Șeful Executivului, împreună cu primarul Alexandru Ambros și oaspeții sărbătorii, a întâmpinat coloana de 2000 de persoane, formată din angajați ai instituțiilor publice, agenți economici și grupuri artistice, care s-au adunat în Piața Independenței în cadrul tradiționalului Alai al unghenenilor.
În mesajul adresat celor prezenți, prim-ministrul Dorin Recean a menționat că municipiul Ungheni este unul dintre cele mai dinamice și dezvoltate orașe ale țării noastre, care beneficiază de poziția sa geografică pentru a realiza numeroase proiecte în folosul oamenilor din regiune. Orașul a atras fonduri naționale și externe pentru renovarea străzii principale, modernizarea parcărilor, sortarea deșeurilor, asfaltarea drumurilor și trotuarelor, pistelor de ciclism, construcția sistemului de apeduct și canalizare
„Sunteți poarta de vest și toată țara se mișcă în direcția foarte clară de integrare europeană, alături de voi. Împreună răspândim acest spirit printre toți cetățenii țării noastre. Sunteți exemplul unei comunități vizionare, care își construiește un viitor prosper și european", a spus prim-ministrul Dorin Recean.
Evenimentele dedicate Zilei municipiului Ungheni vor continua până la data de 31 august și se vor încheia cu recitalul „Limba română – izvor al nemuririi", în Parcul „Micul Cluj".
(VIDEO) Facturi la gaze contestate de consumatori. Constantin Cuiumju a sesizat ANRE și cere verificarea sistemului Energocom
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a sesizat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în legătură cu presupuse erori în facturile la gaze naturale reclamate de consumatori. Parlamentarul solicită verificarea modului de funcționare a sistemului de facturare utilizat de Energocom și stabilirea numărului persoanelor afectate.
Dosare programate până în 2028 la Curtea de Apel. Berlinschii: «Când vom avea dreptate într-un termen rezonabil?
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că durata excesivă a proceselor judiciare rămâne o problemă majoră în Republica Moldova, în condițiile în care unele dosare de la Curtea de Apel Centru sunt programate pentru anii 2027 și 2028. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierii raportului Agentului guvernamental pentru anul 2025.
Renato Usatîi, mesaj de felicitare de ziua SIS: «Securitatea Republicii Moldova trebuie să fie mai presus de orice interes politic»
Președintele Partidului Nostru, deputatul Renato Usatîi, i-a felicitat pe angajații și veteranii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu ocazia Zilei lucrătorilor din organele securității statului. În mesajul său, acesta a reiterat necesitatea unei reforme profunde a sistemului de securitate națională.