Paza, anulare! Experții Interpol nu mai vin să facă auditul la Centrul cooperare poliţienească internaţională al IGP
Auditul care urma să fie făcut de către experții Biroului central Interpol de la Lyon la de Centrul cooperare poliţienească internaţională al IGP (CCPI) după scandalul cu angajații, care ar fi favorizat acordarea azilului în Republica Moldova și ștergerea mențiunilor din baza de date Interpol pentru mai multe persoane, iar în schimb ar fi pretins și primit mijloace financiare nu va mai avea loc, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, scrie Moldova 1.
Poitrivit lui Efros, ancheta internă inițiată pe marginea acestui dosar va fi gata în data de 12 august.
„Haideți să avem finalitate pe anchetă și ulterior vom veni cu o comunicare foarte clară, cine și ce a admis, care vor fi sancțiunile și care vor fi pașii următori pentru a remedia acele probleme. Noi le-am pus la dispoziție toată informația care a fost solicitată, deja rămâne de competența lor să vină sau să nu vină în Republica Moldova, noi nu putem să insistăm”, a declarat Adrian Efros.
Potrivit ministrului Afacerilor Interne, experții Interpol urmau să facă verificări în contextul scandalului de corupție în care ar fi implicați mai mulți angajați ai Biroului național, suspectați că primeau mită de milioane de dolari pentru a șterge notificările roșii emise de Interpol, care semnalează infractorii căutați la nivel internațional.
Amintim că, șeful Centrului cooperare poliţienească internaţională al IGP, Viorel Țentiu, a fost plasat în arest preventiv. Acesta este acuzat că ar fi pus pe roate o presupusă schemă de corupție și că ar fi facilitat obținerea statutului de refugiat sau a azilului în Moldova pentru persoane aflate în căutare internațională.
(VIDEO) 5.600 de țigarete, ascunse într-un autocar cu destinația Marea Britanie, depistate la Vama Cahul
Ofițerii Serviciului Vamal au depistat 5.600 de țigarete nedeclarate, ascunse într-un autocar care urma să ajungă în Marea Britanie. Cazul a fost documentat la postul vamal Cahul.
Poliția de Frontieră și-a desemnat cei mai buni angajați în cadrul concursului „Cel mai bun în profesie”
Poliția de Frontieră a desfășurat, în perioada 9–10 septembrie 2026, etapa finală a concursului profesional „Cel mai bun în profesie”, ediția 2026. Competiția a fost găzduită de Direcția regională Vest.
Moldova își retrage temporar angajații de la trei puncte de control comun aflate pe teritoriul Ucrainei
Autoritățile Republicii Moldova vor modifica temporar modul de desfășurare a controalelor în trei puncte de trecere de la frontiera moldo-ucraineană, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile aeriene rusești asupra Ucrainei.