(FOTO) Noi detalii despre accidentul de la Sîngerei. Sunt victime

Au apărut noi detalii despre accidentul care s-a produs astăzi în proximitatea localității Biruința, din raionul Sîngerei. Potrivit poliției, în urma impactului au fost înregistrate victime.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 26 iunie 2024, 12:02
accident

Solicitată telefonic, Svetlana Talpă, ofițerul de presă al IP Sîngerei, a declarat pentru PulsMedia că accidentul s-a produs între două automobile, după ce șoferul unuia dintre ele nu a acordat prioritatea.

„Preliminar, polițiștii au constatat că o femeie în vârstă de 47 de ani, conducând un automobil de marca Volkswagen în apropierea localității Biruința, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul de marca Renault, condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani”, susține Talpă.

(FOTO) Noi detalii despre accidentul de la Sîngerei. Sunt victime
(FOTO) Noi detalii despre accidentul de la Sîngerei. Sunt victime
(FOTO) Noi detalii despre accidentul de la Sîngerei. Sunt victime



Totodată, în autoturismul Renault se aflau trei pasageri: două femei în vârstă de 40 și 69 de ani și un bărbat în vârstă de 74 de ani, care în urma impactului s-au ales cu mai multe traumatisme și  au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu alcoolscopul, rezultatul fiind negativ.

Poliția investighează circumstanțele producerii accidentului.

Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro”. CNA efectuează de la o luni percheziții

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a procurorilor din Procuratura Anticorupție (PA), efectuează acțiuni de urmărire penală într-o cauză privind fapte de corupție comise de persoane cu funcții de răspundere din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro” și persoane afiliate unor școli auto din municipiul Chișinău, fiind vizate în total cinci persoane.

(VIDEO) Lansatoare de grenade antitanc, ascunse într-o placă din beton, la Dubăsari. Urmau să fie vândute pe piața neagră

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Dubăsari, cu suportul specialiștilor Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP și sub conducerea PCCOCS, au documentat activitatea unui bărbat de 52 de ani, din comuna Cocieri, suspectat de păstrarea ilegală a armamentului, pe care ar fi intenționat să îl comercializeze pe piața neagră.