Salariul mediu lunar brut, aproape de 17 mii de lei în trimestrul al doilea

Salariul mediu lunar brut în Republica Moldova a ajuns la aproape 17 mii de lei în trimestrul al doilea al anului, în creștere cu peste 9% față de aceeași perioadă din anul trecut. Potrivit Biroului Național de Statistică, luând în calcul evoluția prețurilor de consum, salariile au crescut în termeni reali cu 2,3%.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 1 septembrie 2026, 18:05
Bani

BNS menționează că, față de primul trimestru al anului, câștigul salarial mediu lunar brut a crescut cu circa 6%. Datele vizează unitățile din sectorul real cu patru și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare. Cele mai mari salarii medii brute au fost înregistrate în sectorul informațiilor și comunicațiilor – peste 41 de mii de lei pe lună, de aproape 2,5 ori peste media pe economie. Urmează activitățile financiare și de asigurări, cu peste 31,4 mii de lei, și sectorul energetic, cu aproape 24,7 mii de lei, scrie ipn.md.

Pe de altă parte, cele mai mici salarii medii brute au fost înregistrate în agricultură, silvicultură și pescuit – circa 11 mii de lei. În activitățile de cazare și alimentație publică, salariul mediu brut a fost de circa 12 mii de lei, iar în artă, recreere și agrement – de aproape 13 mii de lei pe lună.

Totodată, numărul mediu al salariaților a crescut cu 2,5% față de trimestrul al doilea al anului trecut. Cele mai mari creșteri au fost raportate în alte activități de servicii – cu peste 20%, în serviciile administrative și de suport – cu 13,5%, precum și în activitățile de cazare și alimentație publică – cu peste 11%. În schimb, numărul salariaților a scăzut cu aproximativ 7% în industria extractivă și cu circa 2% în industria prelucrătoare.

Comparativ cu trimestrul al doilea din 2025, salariile au crescut în toate activitățile economice. Cea mai mare majorare, de peste 52%, a fost înregistrată în activitățile de servicii administrative și de suport. În construcții, creșterea a fost de peste 15%, iar în informații și comunicații – de peste 13%.

Republica Moldova ar putea cumpăra gaze mai ieftine din Ucraina. Chișinăul negociază prețul și cantitățile

Republica Moldova ar putea cumpăra gaz din Ucraina, la un preț mai avantajos decât cel de pe bursă. Chișinăul negociază deja cu autoritățile de la Kiev, care au ridicat recent interdicția de export. Ucraina dispune în prezent de un surplus de aproape cinci miliarde de metri cubi de gaze. Guvernul nu precizează deocamdată ce cantități ar putea cumpăra și la ce preț, dar mizează pe o ofertă mai bună decât cea de pe piețele internaționale.

Yandex Go este pregătită să coopereze cu autoritățile din R. Moldova: datele utilizatorilor sunt prelucrate pe servere din UE

Reprezentanții companiei Yandex Go declară că sunt deschiși spre dialog cu autoritățile Republicii Moldova și confirmă că datele cu caracter personal ale utilizatorilor serviciului sunt prelucrate pe servere aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Compania a venit cu aceste precizări în contextul deciziei autorităților de a iniția o evaluare aprofundată a activității platformei.