Maia Sandu și Alain Berset au prezentat Planul de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova la Chișinău
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, au lansat, astăzi, Planul de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025-2028, un program care sprijină reformele democratice, consolidarea statului de drept și protejarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
Planul de acțiuni, elaborat de experții Consiliului Europei în consultare cu autoritățile moldovenești, oferă sprijin prin proiecte concrete în domenii precum reforma justiției, combaterea corupției, respectarea drepturilor omului și consolidarea administrației locale. Acesta va contribui și la procesul de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană.
„Planul de acțiuni este important, mai ales, în contextul în care democrația în țara noastră este supusă unor amenințări fără precedent. Suntem ținta unei campanii hibride din partea Kremlinului, care prin atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, corupție electorală la o scară fără precedent, încearcă să submineze dreptul nostru de a ne decide singuri soarta și viitorul. Mizăm pe sprijinul Consiliului Europei în combaterea acestor amenințări la adresa democrației”, a declarat președinta Maia Sandu cu ocazia lansării documentului.
Acest parteneriat este esențial în anul în care Republica Moldova marchează 30 de ani de la aderarea la Consiliul Europei și se pregătește să preia Președinția organizației în noiembrie 2025 pentru o perioadă de o perioadă de șase luni. Pe durata președinției sale, Moldova își propune să contribuie activ la protejarea valorilor democratice și la identificarea unor noi modele pentru apărarea democrației pe continentul european.
Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, a subliniat angajamentul organizației de a sprijini Moldova.
„Consiliul Europei este alături de Republica Moldova în demersul său de a-și urma aspirațiile europene. Planul de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025-2028 oferă o foaie de parcurs clară pentru următorii patru ani, ghidând țara către un viitor european mai solid – reformă cu reformă”, a menționat Alain Berset.
(VIDEO) Renato Usatîi cere explicații de la SIS după investigația privind directorul MoldATSA: „Problema nu mai este doar despre Vangheli, ci despre cine l-a acoperit”
Orice neconcordanțe din CV-ul șefului MoldATSA trebuie să fie depistate în cadrul verificărilor efectuate de Serviciul de Informații și Securitate (SIS). Declarația a fost făcută de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, după ce Ziarul de Gardă a publicat o investigație în care se spune că directorul întreprinderii de stat MoldATSA, Dumitru Vangheli, a falsificat unele informații din CV.
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, despre integrarea europeană: „Este timpul ca autoritățile să pună punct sloganelor și să livreze rezultate”
Deschiderea negocierilor pe clusterul I „Valori fundamentale” de către cele 27 de state membre ale Uniunii Europene reprezintă un vot de încredere pentru Republica Moldova, care obligă autoritățile să treacă de la discursul electoral la acțiuni concrete. Declarația a fost făcută de deputatul fracțiunii Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități.
(Video) Alexandr Berlinschii, despre creșterea vârstei de pensionare a militarilor și funcționarilor publici cu statut special
Guvernul spune că urmează modelul european, dar în Europa nu există doar vârste mai mari de pensionare, ci și salarii mai mari.