Celula de Criză a Guvernului Recean. Ce măsuri vor fi luate în contextul unei posibile crize energetice
Începând cu 26 decembrie, la Guvern a fost activată o Celulă de Criză. Potrivit premierului Dorin Recean, măsura are scopul de a asigura gestionarea eficientă a oricărei situații de urgență, în contextul în care, de la 1 ianuarie, ne-am putea pomeni într-o criză energetică.
Ministerul Afacerilor Interne va spori patrularea pe traseele publice și la evenimentele festive, gestionând traficul în zonele aglomerate. Se va monitoriza utilizarea artificiilor, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va lua măsuri pentru prevenirea incendiilor și altor riscuri ce ar putea afecta siguranța cetățenilor.
Poliția de Frontieră va lucra împreună cu autoritățile din țările vecine pentru a gestiona fluxurile de călători și va crește capacitatea de procesare la punctele de trecere a frontierei. În paralel, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va asigura întreținerea drumurilor și buna funcționare a aeroporturilor pentru a facilita călătoriile cetățenilor.
În școli vor fi promovate măsuri de prevenire a accidentelor legate de utilizarea surselor de căldură și materialelor pirotehnice. De asemenea, cetățenii din diasporă vor beneficia de emiterea documentelor în regim de urgență, iar persoanele vulnerabile vor primi suport specializat. Inspectorii pentru siguranța alimentară vor verifica calitatea produselor comercializate.
Prim-ministrul a subliniat că spitalele vor funcționa fără întreruperi în cazul unor deconectări de energie, iar școlile vor fi dotate cu generatoare. Totodată, autoritățile colaborează cu operatorii de telefonie mobilă pentru a garanta conectivitatea în situații critice.
„Suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil. Planurile de destabilizare a țării noastre nu vor reuși”, a declarat Dorin Recean.
Amintim că în Republica Moldova a fost instituită stare de urgență așa cum de la întâi ianuarie, regiunea transnistreană ar putea să nu mai primească gaz de la Gazprom. Situația ar putea duce la o catastrofă umanitară pe malul stâng, iar Chișinăul se pregătește să intervină de urgență.
(VIDEO) 5.600 de țigarete, ascunse într-un autocar cu destinația Marea Britanie, depistate la Vama Cahul
Ofițerii Serviciului Vamal au depistat 5.600 de țigarete nedeclarate, ascunse într-un autocar care urma să ajungă în Marea Britanie. Cazul a fost documentat la postul vamal Cahul.
Poliția de Frontieră și-a desemnat cei mai buni angajați în cadrul concursului „Cel mai bun în profesie”
Poliția de Frontieră a desfășurat, în perioada 9–10 septembrie 2026, etapa finală a concursului profesional „Cel mai bun în profesie”, ediția 2026. Competiția a fost găzduită de Direcția regională Vest.
Moldova își retrage temporar angajații de la trei puncte de control comun aflate pe teritoriul Ucrainei
Autoritățile Republicii Moldova vor modifica temporar modul de desfășurare a controalelor în trei puncte de trecere de la frontiera moldo-ucraineană, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile aeriene rusești asupra Ucrainei.