Permisele de conducere moldovenești și britanice vor putea fi preschimbate fără examene suplimentare
Începând cu 1 august 2025, cetățenii moldoveni care locuiesc în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord vor putea preschimba permisul de conducere moldovenesc cu unul britanic, fără a susține examen teoretic sau practic. Aceleași prevederi se vor aplica și cetățenilor britanici stabiliți în Republica Moldova.
Acest lucru este posibil datorită Memorandumului de Înțelegere semnat între Republica Moldova și Regatul Unit, care prevede recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere emise de autoritățile celor două state, de către Ruslan Bolbocean, ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Unit, și Lilian Greenwood, ministra de stat în cadrul Departamentului pentru Transport britanic.
Astfel, permisele de conducere eliberate de autoritățile moldovenești și britanice vor putea fi recunoscute și preschimbate fără examene suplimentare, cu respectarea unor condiții prevăzute de legislația fiecărui stat. În Regatul Unit, cererea de preschimbare trebuie depusă la Agenția pentru Permise de Conducere și Înmatriculări ale Vehiculelor (DVLA) în termen de maximum cinci ani de la obținerea statutului de rezident.
Această inițiativă reprezintă un pas important în sprijinul mobilității cetățenilor și vine să răspundă nevoilor comunităților moldovenești din diasporă, oferindu-le mai multă libertate de mișcare, siguranță și acces egal la serviciile publice, indiferent unde se află.
368 de copii din Chișinău se află în grija tutorilor și curatorilor. Care sector are cei mai mulți
La 1 septembrie 2026, în evidența Serviciului de tutelă/curatelă din municipiul Chișinău se aflau 368 de copii. Datele au fost prezentate de Primăria Chișinău.
Control pe șantierele Capitalei: 9 muncitori străini, depistați fără acte. Doi vor fi expulzați
Nouă cetățeni străini au fost depistați muncind fără actele necesare în urma unor verificări desfășurate marți, 8 septembrie, pe două șantiere de construcții din municipiul Chișinău. Șapte dintre aceștia urmează să fie returnați din Republica Moldova, iar alți doi – expulzați.
Escrocherii telefonice de sute de mii de lei: Un tânăr din Bălți a transferat 189.000 de lei unor falși reprezentanți ai statului
Două cazuri de escrocherie telefonică, soldate cu un prejudiciu total de 331.000 de lei, au fost raportate Poliției în ultimele 24 de ore. Infracțiunile ar fi fost comise anterior, însă victimele au sesizat oamenii legii abia acum.