Germania crește salariul minim. Șase milioane de angajați vor câștiga 14,60 de euro pe oră
Guvernul german a adoptat cea mai mare creștere a salariului minim de la introducerea sa, majorând acest venit de la 12,82 euro brut pe oră, cât este în prezent, la 13,90 euro de la începutul anului viitor, scrie portalul seneweb.com.
Salariul minim german este în creștere. Guvernul a aprobat miercuri cea mai mare majorare a salariului minim de la înființarea acestuia, acum zece ani.
Totuși, această majorare rămâne ușor mai modestă decât anticipau social-democrații, membri ai coaliției de guvernare.
În prezent, salariul minim, de 12,82 euro brut pe oră, va crește la 13,90 euro la începutul anului viitor și apoi la 14,60 euro de la 1 ianuarie 2027, ceea ce reprezintă o creștere totală de 13,9%.
Potrivit Ministerului Muncii din Germania, aproximativ șase milioane de angajați vor beneficia de această majorare.
Guvernul a urmat recomandările făcute în iunie de o comisie independentă, formată din reprezentanți ai angajatorilor și ai angajaților. Social-democrații sperau la o majorare până la 15 euro încă din 2026.
Potrivit Biroului Federal de Statistică din Germania (Destatis), salariul minim german este în prezent al patrulea cel mai mare din UE, după Luxemburg, Irlanda și Olanda.
Guvernul german, condus atunci de cancelarul Angela Merkel, într-o coaliție cu social-democrații, a decis în vara anului 2014 introducerea salariului minim în Germania. Acesta a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2015, fiind stabilit inițial la 8,50 euro brut pe oră.
La momentul respectiv, a reprezentat o mică revoluție, Germania având o tradiție socială îndelungată de neintervenție guvernamentală în relațiile salariale.
Social-democrații au reușit să convingă conservatorii lui Angela Merkel de meritele acestei măsuri, în numele justiției sociale și ca răspuns la creșterea unui sector larg cu salarii mici.
Sursa: libertatea.ro
(VIDEO) Inundații devastatoare în Spania: cel puțin cinci morți, mii de evacuați și peste 100.000 de elevi fără cursuri
Cel puțin cinci persoane au murit, iar mii de locuitori au fost evacuați în estul Spaniei, după ce furtuna Adam a provocat ploi torențiale, inundații masive și revărsarea mai multor râuri. Regiunea Valencia se numără printre cele mai afectate zone.
Zelenski a sosit în Norvegia pentru a se întâlni cu Witkoff şi cu preşedintele Finlandei, după ce Trump a afirmat că Rusia s-a comportat rezonabil în privinţa Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi la Oslo pentru a se întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în încercarea de a repara relaţiile cu Washingtonul, care s-au deteriorat brusc în ultimele două săptămâni, pe măsură ce preşedintele Donald Trump a curtat din ce în ce mai mult Moscova, relatează Reuters.
Bursele mondiale înregistrează scăderi puternice, iar prețul petrolului depășește 110 dolari pe baril
Piețele financiare internaționale au înregistrat marți, 20 octombrie 2026, scăderi semnificative, pe fondul îngrijorărilor privind investițiile masive în inteligența artificială și al creșterii accelerate a prețurilor petrolului.