Fermierii amenință cu proteste în cazul în care nu li se soluționează revendicările
Forța Fermierilor avertizează că fermierii micro, mici și mijlocii din Republica Moldova se confruntă cu o situație „aproape catastrofală” și cer intervenții urgente din partea autorităților, în caz contrar amenință cu proteste, potrivit Bani.MD.
Într-o declarație adresată conducerii statului Guvernului, Parlamentului și Președinției agricultorii din raionul Hâncești susțin că, în ultimii cinci ani, patru au fost marcați de calamități naturale, crize energetice și creșterea importurilor, în timp ce sprijinul oferit de stat a fost „minuscul”.
Aceștia acuză că scumpirea carburanților cu peste 60%, intenția de majorare a TVA la 20% pentru producția agricolă și lipsa unor politici eficiente de subvenționare îi lasă fără șanse reale de supraviețuire.
„Suntem puși în situația când nu mai avem ce pierde”, avertizează fermierii, care consideră că modelul actual de agricultură favorizează companiile mari și afectează producătorii locali din zonele rurale.
Agricultorii solicită un set de măsuri urgente, printre care: restituirea integrală a accizei la motorina utilizată în agricultură, compensarea parțială a TVA pentru combustibil, renunțarea la majorarea TVA pentru producția agricolă, accesarea fondurilor europene pentru sprijin direct, menținerea subvenționării dobânzilor la credite, introducerea plăților directe per hectar, după model european, mecanisme de refinanțare cu garanții de stat și stoparea creării forțate a camerelor agricole.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.