Consilierul MAN, Ion Onța, rămâne în arest la domiciliu: A lansat acuzații grave la adresa șefului INI
Consilierul MAN, Ion Onța, care acum două săptămâni a fost reținut într-un dosar de escrocherie în valoare de peste trei milioane de lei, rămâne în arest la domiciliu. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău miercuri, 29 iulie.
Procurorul pe caz a declarat că nu este necesară cea mai aspră pedeapsă:
„Arestarea preventivă este una excepțională și în cazul dat a fost proporțională măsură arestul la domiciliu”, a explicat procurorul.
Avocata lui Onța, Vera Ursu, a declarat pentru jurnaliști că apărarea a contestat încheierea emisă de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, prin care a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu, scrie realitatea.md.
„În urma analizei demersului și a probelor care au fost anexate la demersul procurorului, am avut impresia că examinăm de fapt o cauză civilă, și nicidecum una penală. De aceea, și nu întâmplător, articolul 1 din Protocolul 4 al Convenției Europene a Drepturilor Omului indică în mod expres că nicio persoană nu poate fi lipsită de libertate pentru simplul fapt al unor datorii sau obligații financiare”, a mai explicat avocata.
Potrivit lui Ion Onța, cu două săptămâni înainte de reținerea sa, finul lui Arcadie Catlabuga, Sergiu Rău, l-ar fi amenințat cu moartea și i-ar fi propus să vândă un imobil din Colonița cu o reducere de 40.000 de euro, pentru a „rezolva” problema pe care, spune el, chiar aceștia ar fi creat-o.
„Se vadă clar că este un dosar fabricat la comandă, direct de către șeful INI-ului, Arcadie Catlabuga, și cu finul lui, Sergiu Rău. Aceste pretinse victime sunt foștii mei colegi, care au fost intimidați și condiționați să creeze plângerile acestea și să treacă abuziv dintr-un dosar civil într-unul penal”, a mai spus acesta.
Consilierul MAN a precizat că are probe și că a depus deja o plângere penală la Procuratura Generală cu privire la aceste acuzații și speră ca organele competente să se autosesizeze.
Preparate farmaceutice depistate într-un colet aflat în tranzit prin R.Moldova
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”, în comun cu funcționarii vamali, au supus controlului de specialitate un colet poștal aflat în regim de tranzit, expediat din Ucraina cu destinația Israel.
O moldoveancă ar fi încercat să urce cu zeci de mii de euro la bordul cursei Chișinău – Erevan
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”, în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat un caz de transportare nedeclarată a mijloacelor bănești.
(FOTO) Grupare specializată în traficul de droguri, destructurată la Soroca
Trei bărbați, cu vârste de 30, 31 și 45 de ani, au fost reținuți după ce polițiștii și procurorii au destructurat activitatea unui grup criminal organizat, specializat în traficul ilicit de droguri, care activa în raionul Soroca.