Albia râului Bâc va fi reabilitată: Primăria Chișinău lansează licitație internațională
Primăria capitalei va cumpăra un pachet integrat de echipamente și vehicule specializate pentru curățarea, întreținerea și modernizarea infrastructurii de drenaj urban a râului Bâc. Achiziția urmează să fie făcută în cadrul proiectului realizat cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru care municipalitatea a lansat o licitație internațională, transmite IPN.
Potrivit edilului Ion Ceban, scopul proiectului constă în reducerea riscurilor de inundații și amenajarea albiei râului, conform standardelor internaționale.
În cadrul licitației va fi achiziționat un lot de echipamente și vehicule pentru curățarea, inspecția și întreținerea rețelei de drenaj urban, inclusiv vehicule specializate pentru utilitare și de suport operațional, utilaje pentru lucrări de intervenție și întreținere, echipamente pentru inspecție și diagnosticare, utilaj de siguranță pentru spații închise, unelte și accesorii specializate pentru curățare.
Primarul Ceban a concretizat că proiectul mai prevede proiectarea și executarea lucrărilor de consolidare a malurilor și de protecție împotriva inundațiilor, modernizarea rețelelor de canalizare existente, reprofilarea albiei pe o lungime de 7,6 kilometri și implementarea unor soluții de drenaj sustenabil.
Proiectul este finanțat printr-un împrumut și un grant al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu un buget de circa 21 de milioane de euro și o durată de realizare de patru ani.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.