Schemă de contrabandă cu medicamente de peste 2 milioane de lei - deconspirată de vameși
Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, au desfășurat un complex de acțiuni de urmărire penală în cadrul a două cauze penale pornite pe fapte de contrabandă cu medicamente.
Acțiunile procesual - penale vizează doi agenți economici din regiunea transnistreană, specializați în importul și comercializarea produselor farmaceutice, care au fost documentate pe parcursul anilor 2025 - 2026.
Potrivit materialelor acumulate, operatorii economici au introdus pe teritoriul Republicii Moldova, în regim vamal de import, produse medicamentoase pentru care legislația prevede obligativitatea deținerii autorizațiilor emise de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Potrivit schemei infracționale, produsele respective erau declarate autorității vamale drept suplimente alimentare și produse destinate industriei estetice, însă, de facto, acestea erau medicamente.
Totodată, în perioada mai - iunie 2026, în urma măsurilor speciale de investigații desfășurate au fost documentate alte două tentative de introducere în țară a unor loturi de produse medicamentoase, care ar fi fost fabricate în alte state și de alți producători decât cei indicați în declarațiile vamale și în actele prezentate la import.
În cadrul acțiunilor întreprinse, o parte din mărfurile susceptibile a fi declarate neautentic a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor, iar persoanele vizate au fost citate în calitate de bănuiți.
Valoarea estimativă a mărfurilor declarate neautentic depășește suma de 2 milioane de lei.
În continuare, sunt întreprinse și alte acțiuni procesual-penale în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării tuturor persoanelor implicate la comiterea infracțiunii.
Accident cu implicarea unei motociclete în Chișinău
Un tânăr s-a ales cu traumatisme ușoare după ce motocicleta cu care se deplasa a fost implicată într-un accident. Cazul a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 16:58, pe strada Sarmizegetusa din sectorul Botanica al capitalei.
Schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede din străinătate. CNA și PA efectuează circa 20 de percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează circa 20 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani prin intermediul activelor virtuale, fiind vizate 16 persoane.
(VIDEO) 12 kg de droguri și doi ucraineni reținuți în urma unei operațiuni a Poliției Capitalei
Poliția Capitalei a ridicat aproximativ 12 kg de droguri, în urma unei operațiuni ample desfășurate pentru contracararea traficului și distribuirii ilegale de substanțe stupefiante și psihotrope.