Un copil de 4 ani a căzut în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Bălți
Poliția din Bălți a fost sesizată ieri, 9 iulie, în jurul orei 18:10, despre producerea unui incident într-un bloc de locuit din municipiu. Potrivit informațiilor preliminare, un copil în vârstă de 4 ani a căzut de la etajul 4 al apartamentului în care locuia împreună cu familia.
La fața locului s-au deplasat imediat echipajele de intervenție. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că fereastra apartamentului era deschisă, iar copilul s-ar fi sprijinit de o plasă de protecție care nu a rezistat, căzând de la înălțime.
În momentul incidentului, mama minorului se afla în apartament.
Copilul a fost transportat de urgență la spital, unde se află internat în stare gravă.
Pe acest caz a fost inițiată o anchetă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii incidentului.
(VIDEO) Patru cetățeni indieni, prinși la Prut în timp ce încercau să ajungă ilegal în România. Ar fi plătit până la 5.000 de euro
Polițiștii de frontieră au prins în flagrant patru cetățeni ai Indiei în timp ce pregăteau traversarea ilegală a râului Prut, pentru a ajunge din Republica Moldova în România cu ajutorul unei bărci gonflabile.
Drone și sisteme anti-dronă pentru supravegherea frontierei moldo-române. Proiect de 270.000 de euro, lansat la Chișinău
La Chișinău, au avut loc Conferința de lansare a proiectului „SKYWATCH – Tactical Drone Surveillance for Safer Borders” și prima ședință a Comitetului Director, reunind reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al Republicii Moldova și ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.
Două arme și 73 de cartușe, descoperite ascunse sub o saltea în raionul Ștefan Vodă
Polițiștii au ridicat două arme și 73 de cartușe, deținute ilegal, în urma unor percheziții efectuate la domiciliul unui bărbat de 67 de ani din satul Olănești, raionul Ștefan Vodă.