SURSE // Mobilul omorului și suicidului de la Ialoveni. Ar fi tras în cumnatul său pentru că nu a vrut să-l filmeze cum se împușcă în cap
Au apărut noi detalii despre cazul celor doi bărbați de 53 și 55 de ani, care au murit astăzi împușcați, în localitatea Ruseștii Noi din Ialoveni.
Potrivit surselor PulsMedia.MD apropiate anchetei, dar care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, unul dintre ei a venit în ospeție la cel de-al doilea împreună cu soția. Gazda și-ar fi rugat oasptele, care îi era și cumnat, să-l filmeze cum își pune capăt zilelor prin împușcare dintr-o armă de model TOZ 25 deținută legal.
Pentru că ultimul ar fi refuzat și a insistat ca acesta să renunțe la acest gest disperat, pistolarul a efectuat o împușcătură în direcția cumnatului său, care a fost fatală, iar ulterior s-ar fi sinucis trăgându-și un glonte în cap din arma deținută legal.
Accident provocat de un șofer băut, la Strășeni. Sunt victime
Trei persoane, printre care un copil au ajuns la spital cu diverse traumatisme, după ce automobilul în care se aflau a fost implicat într-un accident. Cazul a avut loc noaptea trecută în apropierea localității Făgureni, din Strășeni.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.